16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAngela Merkel consideră Republica Moldova "un pilon al Parteneriatului Estic"

Angela Merkel consideră Republica Moldova “un pilon al Parteneriatului Estic”

Cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită la Chişinău, a salutat miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu premierul moldovean Vlad Filat, succesele obţinute de Republica Moldova, pe care le-a catalogat drept “remarcabile”, relatează ProTV, citat de Mediafax.

“Mă bucur că am venit în Republica Moldova. Putem spune că succesele obţinute de Republica Moldova sunt remarcabile”, a declarat cancelarul german în urma unei întâlniri private cu Filat la Reşedinţa de Stat.

Republica “Moldova este un pilon al Parteneriatului Estic”, a apreciat ea.

La rândul său, premierul moldovean a anunţat că a discutat cu Merkel despre procesul de integrare europeană, precizând că “o temă aparte (a acestei întâlniri) a fost soluţionarea conflictului transnistrean”.

Angela Merkel a sosit la Reşedinţa de Stat de pe strada Nicolae Iorga la bordul unui automobil marca Audi blindat, fără numere de înamtriculare. Traseul de la aeroport şi până la Reşedinţa de Stat a fost blocat de forţele de ordine. Cancelarul a fost întâmpinat la reşedinţa de Stat de o mulţime de copii. În clădire se aflau deja miniştii moldoveni al Educaţiei Maia Sandu şi al Muncii Valentina Buliga.

Lansat de Uniunea Europeană (UE) E în mai 2009 la Praga la iniţiativa Poloniei şi Suediei, Parteneriatul Estic se adresează unui număr de şase ţări din Europa de Est şi din Caucazul de Sud, şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R.Moldova şi Ucraina.

La sfârşitul lui iunie, Comisia Europeană (CE) anunţa, la Bruxelles, că UE va aloca Republicii Moldova o sumă suplimentară de 28 de milioane de euro în cadrul Programului Parteneriatul Estic pentru Cooperare şi Integrare, în vederea sprijinirii reformelor statului.

 

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă