14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Opt ipostaze surprinzătoare cu Super Luna de luni noapte

FOTO: Opt ipostaze surprinzătoare cu Super Luna de luni noapte

În noaptea de luni spre marți, pe cer s-a putut observa cea mai impresionantă lună din 1948 și până în prezent, notează The Economist. Fenomenul de Super-Lună se produce atunci când Luna plină este la perigeu (cel mai apropiat punct de Pământ al orbitei sale eliptice), rezultatul fiind o noapte cu o Lună mai mare și mai strălucitoare decât de obicei.

Super-Luna din noiembrie este a doua din cele trei astfel de fenomene de la sfârșitul lui 2016. La sfârșitul acestui an pot fi observate trei fenomene de Super-Lună. Un astfel de eveniment a avut loc în luna octombrie, super-Luna din noaptea de 14 noiembrie a fost a doua, iar a treia super-Lună va avea loc la 14 decembrie.

Fenomenul de super-Lună îi poate frustra pe astronomii amatori și nu numai care doresc să observe alte obiecte cosmice mai îndepărtate, care din cauza creșterii strălucirii Selenei devin mai greu sau chiar imposibil de văzut.  Chiar pentru cei care au mai văzut astfel de fenomene de Lună plină la perigeu, super-Luna din noaptea de 14 noiembrie este cea mai strălucitoare din 1948 și până în prezent, iar conform NASA următoarea super-Lună de o strălucire similară se va produce abia la 25 noiembrie 2034.


 FOTO + VIDEO: Luna se află la cea mai mică distanță de Pământ din ultimii 70 de ani. Super Luna va fi văzută pe cer, la începutul săptămânii

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă