15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialONU prelungește cu un an ancheta atacurilor chimice din Siria

ONU prelungește cu un an ancheta atacurilor chimice din Siria

Consiliul de Securitate al ONU a prelungit joi cu un an mandatul echipei de anchetatori care încearcă să îi identifice pe cei răspunzători de utilizarea armelor chimice în Siria, transmite AFP, preluată de Agerpres.

O rezoluție privind prelungirea anchetei până în noiembrie 2017 a fost depusă de Statele Unite și votată în unanimitate de cele 15 țări membre ale Consiliului, inclusiv Rusia, aliată cu regimul de la Damasc.

Rezoluția permite și alte prelungiri, dacă vor fi considerate necesare.

Potrivit ambasadoarei SUA la ONU, Samantha Power, există “dovezi credibile” că guvernul sirian a utilizat arme chimice. Potrivit ambasadorului adjunct al Rusiei, Vladimir Safronkov, probele indică drept atacatori “organizațiile teroriste”, iar anchetatorii nu ar trebui să cedeze “presiunii anumitor țări” și să acuze guvernul de la Damasc.

După un an de investigații, anchetatorii au stabilit deja că elicoptere ale armatei siriene au lansat clor asupra a trei localități din nordul Siriei, în 2014 și 2015, iar organizația extremistă Statul Islamic a efectuat un atac cu gaz muștar în august 2015. Este prima dată când sunt acuzate nominal unități ale armatei siriene, remarcă AFP.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă