34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSportCC devansează pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele...

CC devansează pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele electorale – surse

Curtea Constituţională a decis, marţi, să devanseze pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente, au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax.Decizia a fost luată într-o şedinţă a Curţii care a durat peste şapte ore.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Tot marţi, CC a decis că judecătorul Ştefan Minea era îndreptăţit să transmită rectificarea la Monitorul Oficial în privinţa motivării Curţii pe referendumul din 29 iulie, întrucât acesta era atât judecător raportor, cât şi judecător de serviciu, au declarat surse oficiale.

De asemenea, în şedinţa de marţi s-a discutat despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, printr-un vot al majorităţii simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi. Deocamdată, nu se ştie dacă judecătorii CC au luat vreo decizie în această privinţă.

Premierul Ponta a transmis Curţii Constituţionale luni seară o scrisoare în care arată că Guvernul a primit din partea acestei instituţii două adrese care conţin solicitări diferite, explică faptul că listele electorale permanente nu se află la Executiv, dar că Guvernul va comunica în termen datele cerute.

În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a precizat că a solicitat Executivului listele electorale permanente, conforme dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Concret, CC a invocat textele legale, potrivit cărora listele electorale permanente cuprind cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv.

Erata solicitată de conducerea CC a generat ample discuţii, inclusiv în interiorul Curţii, trei judecători declarându-se deranjaţi de faptul că nu au fost consultaţi.

 

Cele mai citite

Risc major în Strâmtoarea Ormuz. Atacurile Iranului reduc drastic traficul maritim

Situația de securitate din Strâmtoarea Ormuz a ajuns în „cel mai grav scenariu” pentru transportul maritim, după intensificarea atacurilor Iranului asupra navelor comerciale.Tot mai...

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...
Ultima oră
Pe aceeași temă