20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialNorman Manea: Moartea lui Castro este sfârșitul ideologiei lui

Norman Manea: Moartea lui Castro este sfârșitul ideologiei lui

Scriitorul român Normal Manea a declarat, despre moartea dictatorului cubanez Fidel Castro, că reprezintă sfârșitul unei ideologii, relatează agenția spaniolă EFE, preluată de agențiile românești. Totodată, Manea a apreciat că Fidel Castro este unul din ”ultimii revoluționari ai secolului XX”.

“Acum el nu mai este și aș spune că nici ideologia (pe care a reprezentat-o) nu mai există”, a declarat Manea, după inaugurarea Târgului Internațional de Carte (FIL) de la Guadalajara, în vestul Mexicului.


Citește și au scris sociologul Mircea Kivu și filosoful Mihai Șora despre dictatorul cubanez Fidel Castro:

Sociologul Mircea Kivu povestește despre vizita lui Fidel Castro în România: Cu o zi inainte, magazinul se inchisese “pentru inventar”, iar înăuntru se puteau vedea lucruri nemaintalnite: șunci afumate, roți de cașcaval, borcane cu Ness


Câștigător al Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice din acest an, scriitorul rezident în Statele Unite a declarat că Fidel Castro, care a murit vineri, la 90 de ani, “a avut o traiectorie de la revoluționar la comunist și de aici la crearea unui stat totalitar”.

Norman Manea (născut în Bucovina în 1936) s-a confruntat în țara sa cu cenzura dictaturii comuniste, care a făcut ca multe dintre lucrările sale să fie publicate trunchiat, scrie EFE.

Premiul pentru Literatură în Limbi Romanice, însoțit de suma de 150.000 de dolari, i-a fost înmânat lui Manea sâmbătă, la inaugurarea oficială a treizecea ediție a FIL, cel mai important târg literar din lume în limba spaniolă, la care invitatul de onoare din acest an este America Latină.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă