14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPoliţia Capitalei a prins, în flagrant, trei bărbaţi care transportau ţigări de...

Poliţia Capitalei a prins, în flagrant, trei bărbaţi care transportau ţigări de contrabandă. Prejudiciul creat este estimat la 900.000 de lei

Poliţia Capitalei a prins, sâmbătă, în flagrant, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 42 de ani în timp ce transportau 1.500.000 ţigarete de contrabandă. Suspecţii au încercat să fugă însă doi dintre ei fiind prinşi şi propuşi spre arestare, al treilea fiind, în continuare, căutat, informează Mediafax.

“În urma investigaţiilor desfăşurate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au preocupări de natură ilicită, pe linia săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete. Astfel, s-a procedat la supravegherea bănuiţilor, aceştia fiind prinşi în flagrant, în timp ce deţineau şi transportau cantitatea de 1.500.000 (75.000 de pachete) de ţigarete fără a avea aplicat timbru fiscal. Bărbaţii au încercat să se sustragă prinderii, astfel încât au fost blocaţi cu autospecialele din dotare de către poliţişti, doi dintre aceştia fiind imobilizaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunităţii”, transmite Poliţia Capitalei.

Prejudiciul creat prin comiterea infracţiunii este estimat la 900.000 de lei, până la acest moment fiind indisponibilizate trei autoturisme utilizate de către bănuiţi.

Cele mai citite

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă