21.1 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăSpecialAssad, decis să zdrobească opoziţia

Assad, decis să zdrobească opoziţia

În plină bătălie diplomatică între membrii Consiliului de Securitate, Damascul intensifică violenţele contra opozanţilor, iar principalul său susţinător, Rusia, a acuzat ieri occidentalii că exercită un „şantaj” pentru a o forţa să accepte sancţiunile contra regimului sirian.

 

Blindate şi transportoare de trupe au luat poziţie ieri pentru prima oară în cartierul Midane, din apropierea centrului capitalei siriene, Damasc. Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), a declarat pentru AFP: „Înainte, forţele de ordine erau desfăşurate pentru reprimarea manifestanţilor, astăzi soldaţii sunt angajaţi în lupte”. În cartierele ostile preşedintelui Bashar al-Assad, unde lupte fără precedent se desfăşoară de duminică „violenţele s-au intensificat luni după-amiază”. Bashar al-Assad a promis acum trei săptămâni că va veni de hac rebelilor şi va folosi în acest scop  toate mijloacele. De atunci, trupele sale au zdrobit rebelii la Douma, lângă Damasc, au bombardat pentru prima oară joi un cartier al capitalei, Kfar Sousseh, şi au lansat în aceeaşi zi o ofensivă sângeroasă contra oraşului sunnit din provincia Hama, Treisma.

De duminică, a venit rândul capitalei să fie teatrul unor înfruntări violente, cartiere întregi devenind câmpuri de luptă, vizate de rachete şi arme grele. Toate drumurile care leagă Damascul de restul ţării sunt întrerupte. Dacă la Paris diplomaţii cred că decelează „indiciile” unei pierderi a controlului din partea lui Bashar al-Assad, în teren, acesta afirmă hotărârea de a folosi, în întreaga ţară, puterea sa de foc contra „grupărilor teroriste”, termenul oficial prin care desemnează insurgenţii. Prin această ofensivă, regimul vrea să apară în situaţie de forţă când va începe perioada de tranziţie propusă de Kofi Annan. Până acum, opozanţii au reuşit să supravieţuiască atacurilor. În speranţa de a reda un elan diplomatic planului său de pace, care nu a avut niciodată efect în teren, Annan a sosit ieri la Moscova, unde astăzi de sa întâlni cu preşedintele rus, Vladimir Putin, susţinătorul regimului al-Assad. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va efectua o vizită în China – alt susţinător al Siriei -, căreia i-a cerut „să-şi folosească influenţa” pentru aplicarea planului Annan.

Moscova strigă „Şantaj”

Cu câteva ore înainte de întâlnirea cu Kofi Annan, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia vede elemente de şantaj în negocierile din Consiliul de Securitate. Săptămâna trecută, aceste negocieri asupra unui proiect de rezoluţie privind Siria s-au transformat într-o confruntare între occidentali şi Rusia. Moscova refuză sancţionarea guvernului sirian dacă nu încetează folosirea armelor grele contra opozanţilor, aşa cum prevede proiectul de rezoluţie prezentat de europeni şi americani şi care invocă un anume capitol al Chartei ONU ce permite impunerea de sancţiuni economice unei ţări pentru a o constrânge să se plieze unei decizii a Consiliului. Surse diplomatice arată că SUA ameninţă că, dacă sancţiunile nu sunt reţinute ca mijloc de presiune, nu vor prelungi mandatul Misiunii de observatori ai ONU în Siria, care expiră la 20 iulie.

Rusia, care insistă asupra necesităţii unei încetări simultane a focului şi asupra partajării responsabilităţii în criză, a supus un proiect de rezoluţie care prelungeşte cu trei luni mandatul observatorilor fără a evoca ameninţarea sancţiunilor. Moscova a blocat două proiecte de rezoluţii în Consiliul de Securitate de la debutul în martie 2011 al revoltei contra regimului de la Damasc, care s-a transformat în război civil şi a făcut peste 17.000 de morţi. Lavrov a respins afirmaţiile occidentale potrivit cărora cheia crizei se află la Moscova, care îl poate convinge pe Bashar al-Assad să părăsească puterea.

Rusia rezistă ferm la orice intervenţie externă în Siria şi blochează orice proiect de rezoluţie care condamnă represiunea. Ban Ki-moon a denunţat o escaladă scandaloasă în Siria şi a estimat că neputinţa Consiliului de Securitate de a face presiuni asupra preşedintelui Bashar al-Assad echivalează cu „un permis de a masacra”.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a declarat ieri că luptele din Siria reprezintă o situaţie de „conflict armat ne-internaţional”, terminologia diplomatică pentru desemnarea unui război civil, şi a subliniat  că în acest cadru „dreptul internaţional umanitar primează de fiecare dată când au loc ostilităţi”. Acest drept defineşte condiţiile de protecţie a populaţiilor civile, dar şi pro­tecţia răniţilor şi condiţiile în care ei pot fi deţinuţi. CICR a arătat că unii locuitori din oraşele bombardate de armata  siriană au fost executaţi sumar sau ucişi în timp ce încercau să fugă şi zeci de cadavre au fost arse. Locuitorii au povestit duminică cum casele le-au fost distruse de tancuri, jefuite de miliţiile regimului şi incendia­te. Oamenilor li s-a tăiat gâtul şi printre ruine au fost găsite numeroase corpuri calcinate. 

Cele mai citite

Oana Gheorghiu: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan „a fost o minciună cap-coadă”. De ce s-a înscris în PNL

Viceprim-ministra interimară Oana Gheorghiu a declarat, la Digi24, că moțiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Bolojan s-a bazat pe informații false...

Cancelaria premierului estimează reducerea cheltuielilor cu peste 48% față de 2024, în timp ce tăierile din administrația locală rămân suspendate în unele județe

Cheltuielile Cancelariei prim-ministrului ar urma să scadă cu peste 48% în 2026 comparativ cu execuția bugetară din 2024, potrivit șefului instituției, Mihai Jurca, care...

MApN: NATO lansează programul Drone Edge pentru dezvoltarea capabilităților antidronă și pregătirea operatorilor

Ministerul Apărării Naționale anunță că NATO a lansat programul Drone Edge, o inițiativă destinată dezvoltării și achiziției de capabilități moderne pentru detectarea și combaterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă