13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăPremierul Orban a numit un nou președinte la IICCMER

Premierul Orban a numit un nou președinte la IICCMER

Premierul Ludovic Orban a decis numirea unui nou președinte executiv al IICCMER, după ce vechiul conducător al insituției, Radu Preda, fusese eliberat din funcție.

Noul președinte executiv al IICCMER este Alexandra Toader.

Decizia referitoare la numirea acesteia în fruntea IICCMER a fost publicată în Monitorul Oficial.

Premierul Orban a luat decizia de schimbare a președintelui executiv al IICCMER ca urmare a unei “Note de informare” a Corpului de control al prim-ministrului “privind documentarea efectuată la IICCMER”. Nota de informare a fost emisă la data de 14 ianuarie 2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă