26.4 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialFostul deputat Sebastian Ghiţă va afla pe 5 ianuarie dacă va fi...

Fostul deputat Sebastian Ghiţă va afla pe 5 ianuarie dacă va fi arestat în lipsă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că va lua în discuţie, pe 5 ianuarie, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive în lipsă în cazul lui Sebastian Ghiţă, după ce fostul deputat a încălcat condiţiile impuse de controlul judiciar, informează News.ro.

Decizia luată de ÎCCJ vine după ce, joi, autorităţile au sesizat instanţa că fostul deputat nu s-a prezentat pentru a semna la sediul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, din Ploieşti, când era programat.

În cazul în care judecătorii consideră că Sebastian Ghiţă a încălcat prevederile controlului judiciar, ar putea emite un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui, a precizat sursa citată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie documentele prin care a anunţat că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, după ce joi nu s-a prezentat pentru a semna la sediul IPJ din Ploieşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare. 

Potrivit acestora, la instanţa supremă au fost trimise documente care arată că Ghiţă nu s-a prezentat joi, la ora 10.30, la Poliţia Prahova.

Pe de altă parte, surse din DNA au declarat că procurorii anticorupţie vor cere din nou arestarea preventivă în lipsă a lui Sebastian Ghiţă după ce ICCJ va fi anunţată că acesta a încălcat termenii controlului judiciar.

Este a doua când DNA cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă trebuia să se prezinte joi, la ora 10.30, la sediul IPJ Prahova în cadrul vizitei săptămânale prevăzute de controlul judiciar. Ghiţă nu a venit, aceasta fiind prima oară când parlamentarul încalcă prevederea privind faptul că trebuie să semneze o dată pe săptămână la sediul Poliţiei Prahova.

Sebastian Ghiţă a încălcat şi în 21 decembrie o altă prevedere a controlului judiciar, în momentul în care nu s-a prezentat când a fost citat în faţa procurorilor DNA Ploieşti, după ce cu două zile înainte semnase la IPJ Prahova.

Cele mai citite

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

De azi încep sancțiunile pe e-Factura

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă