15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportLiviu Dragnea: Pentru mine, şeful statului devine plictisitor. Să-şi îndrepte atenţia asupra...

Liviu Dragnea: Pentru mine, şeful statului devine plictisitor. Să-şi îndrepte atenţia asupra scandalului legat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, noi ne ocupăm de alte lucruri

Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, consideră că șeful statului “devine deja plictisitor” pentru că “îl pomenește mereu” în mod public și spune că, “dacă tot pune presiune pe anumite instituții”, putea să se aplece și asupra scandalului legat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, informează Agerpres.

“Am văzut că preşedintele nu ratează nicio ieșire publică să pomenească numele meu sau să se refere la mine. Deja pentru mine devine plictisitor. Nu mai comentez, că noi ne ocupăm de alte lucruri, de ceea ce face Guvernul, de măsurile din programul de guvernare. Și unele măsuri din programul de guvernare sunt și pentru mine. Pot fi luat pentru foloase necuvenite, că am promovat un program de guvernare care aduce beneficii unor milioane de români, printre care sunt și eu. Nu mă interesează acele afirmații”, a declarat Dragnea luni, la Palatul Parlamentului.

Liviu Dragnea i-a sugerat şefului statului să-şi îndrepte atenţia asupra cazului fostului deputat Sebastian Ghiţă.

“Sincer, de asta am spus că dl președinte devine plictisitor pentru mine. Eu mă așteptam ca acolo ăsta să fie subiectul principal. Că a ne preface că nu există acest subiect și că nu sunt probleme în acest sistem ar însemna să fim pe altă lume. Toată lumea înțelege că avem probleme. Ele trebuie lămurite. Or n-a atins subiectul ăsta, acum are alte chestiuni personale. Până acum am văzut foarte multă tăcere. Dacă tot mergea acolo și punea presiune pe anumite instituții, poate fără presiune le aducea aminte, așa părintește, că poate e bine să se aplece și asupra acestui scandal. Se pare că nu”, a arătat președintele Camerei Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat vinerea trecută, în contextul în care a avertizat că o lege a amnistiei și grațierii ar fi “o catastrofă” pentru democrație, că reprezintă circumstanțe îngrijorătoare faptul că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, este condamnat penal, iar președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este trimis în judecată. “Nu pot să mă fac că nu văd că președintele Camerei Deputaților este o persoană condamnată penal și cu urmărire penală în curs. Președintele Senatului este o persoană trimisă în judecată pentru minciună penală. Asta este, ce numesc eu, circumstanțe îngrijorătoare”, a declarat Iohannis, la ședința de constituire a CSM, adaugă sursa citată.

Cele mai citite

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...

Roger Corman, regizorul „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta de 98 de ani

Roger Corman, care a regizat o serie de filme de cult, printre care „The Little Shop of Horrors” din 1960, a murit la vârsta...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...
Ultima oră
Pe aceeași temă