17.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSportParlamentul decide, luni, componența comisiilor de control a SRI și SIE

Parlamentul decide, luni, componența comisiilor de control a SRI și SIE

Senatul și Camera Deputaților decid, luni, în ședință comună, componența comisiilor de control SRI și SIE, precum și a comisiei privind revoluționarii din decembrie 1989. Tot luni, Parlamentul decide dacă comisiile de buget-finanțe vor face o anchetă parlamentară vizând rectificarea bugetului de stat pe 2016, potrivit Agerpres.

Pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, care începe luni de la ora 16.00, se află proiectul de hotărâre a Parlamentului privind efectuarea de către Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital a Senatului a unei anchete parlamentare pentru verificarea condițiilor în care s-a realizat rectificarea bugetului de stat, din lunile august și noiembrie 2016, de către Guvern. Termenul de prezentare a raportului — 10 zile de la data încuviințării plenului comun asupra efectuării acestei anchete.

Această anchetă parlamentară a fost solicitată de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, iar Birourile reunite ale Senatului și Camerei au aprobat-o în data de 10 ianuarie.

De asemenea, cele două Camere ale Parlamentului vor decide, în ședința comună, și componența comisiilor de control SRI și SIE, precum și a comisiei privind revoluționarii din decembrie 1989. Comisia comună permanentă a Camerei și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI va avea nouă membri, iar comisia aferentă pentru controlul parlamentar asupra activității SIE — cinci membri. Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989 va avea 11 membri.

Potrivit stenogramei ședinței Birourilor Permanente reunite din 10 ianuarie, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a precizat că aceste trei comisii trebuie constituite pentru a discuta bugetele pe 2017.

„Până la sfârșitul acestei luni urmează să primim de la Guvern proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Având în vedere că unele comisii permanente comune ale Camerei Deputaților și Senatului vor audia ordonatorii de credite ai SRI, SIE și Secretariatul de Stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989, apare necesitatea constituirii, până la primirea Legii bugetului, a celor trei comisii care îi vor audia, respectiv Comisia SRI, Comisia SIE și Comisia revoluționarilor din decembrie 1989″, a afirmat 
Liviu Dragnea.

Cele mai citite

Descoperire promițătoare în lupta împotriva îmbătrânirii. Cercetătorii au creat o enzimă care poate repara un tip de deteriorare considerat ireversibil

O echipă de cercetători a realizat o descoperire care ar putea deschide noi direcții în studiul îmbătrânirii. Potrivit unui studiu publicat în revista Nature...

O navă comercială a fost avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe. Posibil impact cu o dronă sau o mină

O navă comercială sub pavilion liberian a fost avariată în noaptea de 23 spre 24 iulie, în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ...

Sean „Diddy” Combs, implicat într-o altercație în închisoare. Artistul ar fi fost plasat în izolare

Sean „Diddy” Combs ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deținut în penitenciarul federal FCI Fort Dix, din statul american New Jersey,...
Ultima oră
Pe aceeași temă