Vom fi martorii rescrierii şi reinterpretării istoriei.
Librăriile sunt pline de cărţi despre cât de patri(h)oată era vechea Securitate. Minţile tinerilor trebuie îndoctrinate cu faptele eroilor sloboziţi de instituţia terorii. Asistăm la o resetare şi la o nouă ofensivă a celor care nu vor să se declare învinşi. Au cronicari, istorici colaboraţionişti, o nouă ideologie integratoare. Trăim în post-adevăr.
Cazul Apateu sau cum am crezut că putem începe Procesul comunismului
Pe vremea tinereţii mele jurnalistice am sperat că vom avea un Proces al comunismului, la fel ca Procesul de la Nurnberg.
Prin anii ’90 am fost la Apateu (judeţul Arad), acolo unde procurorii au dezgropat o serie de schelete. 12 aveau urme de gloanţe în cap. În “România liberă” am publicat ordinul de execuţie a ţăranilor care n-au vrut să intre în colectiv. Era semnat de colonelul Coloman Ambruş şi de maiorul Aurel Moiş. Ediţia “Rl” din 2 octombrie 1993 stă mărturie. Investigaţia mea “Călăul de pe Christian Tell nr. 9” apare în mai multe lucrări ştiinţifice. E menţionată şi în cartea lui Dennis Deletant “Communist terror in Romania.” Cu documentul în mână am dat năvală atunci în casa lui Aurel Moiş. Mi-a replicat senin că el a apărat ţara. Credeam că Parchetul General, care se pregăteşte azi să o primească în funcţie tot o absolventă de şcoală de securitate, ce-i drept pe rit nou, va deschide un dosar penal. Probele erau evidente. Pe atunci Procuratura Generală a preferat să-i dea afară pe procurorii de caz. Crimele aveau autorul în viaţă, dar regimul n-a vrut să deschidă cutia Pandorei. Prea era legat de trecut.
Arhitectul I.I.C.M.E.R. e trimis în şomaj
În 2015 Marius Oprea a înființat Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în subordinea primului ministru. L-a condus până în 2010, când a fost eliberat din funcție ”din motive politice.” A fost reîncradat în cadrul IICCMER din 2012, iar timp de șapte ani nu i s-a scos postul la concurs. Fostul şef al IICMER, teologul Radu Preda, preocupat mai mult de cum să-şi ia o parohie la Munchen, de cum să-şi organizeze cursurile la facultatea din Cluj, în calitate de şef al instituţiei, nu a avut răgaz pentru a-i scoate lui Marius Oprea postul la concurs.
Odată cu scoaterea lui Marius Oprea din institut, şcoala de gândire Tismăneanu a biruit. Ca promotor al noii gândiri dialectice privind condamnarea comunismului, prin fandări ştiinţifice pe lângă subiect şi organizări de şezători artistice literar-memorialistice, politologul american de origine română poate să declare misiune îndeplinită.
Emulii săi sunt astăzi la post. Nu vor face doar colocvii, cenacluri şi conferinţe. Vor reinterpeta istoria.
De la “banalitatea răului,” la fandări literar-memorialistice
Marius Oprea e şomer. Omul care nu numai a căutat dar a şi adus probe despre “bestiarul comunist” le-a stat securiştilor ca nodul în gât. Acum, prin victoria din alegerile prezidenţiale, gealaţii sistemului s-au întors. Nu îi fac proces de intenţie noii fătuci venite din grupul intelectualilor ieşeni ai preşedintelui, poate că are intenţii bune. Aşteptăm să vedem dacă optează pentru stilul fandărilor pe marginea bestiarului sau pentru continuarea săpăturilor.
Momentan nu a anunţat nimic.
Noii interpreţi ai istoriei recente
Dacă e să ne luăm după valul pe care au urcat Mihai Demetriade şi Mădălin Hodor, cercetătorii de rit nou, care consideră că în Experimentul Piteşti, cea mai abominabilă acţiune represivă din tot spaţiul est-european, victimele nu au fost victime iar teroarea “nu era impusă de un terţ represor,” ci provenea din “anatomia legionară,” putem observa ce lesne pătrunde în spaţiul public acţiunea de răsturnare a faptelor. Post-adevărul are program şi unelte de scris.
Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane,” în viziunea discipolilor noilor intrepretări dialectice a istoriei, era de fapt o acţiune de tip bullying-uri (termen la modă) între bărbaţi.
Sigur că noua corectitudine politică imprimă o nouă linie de gândire. Nu securiştii sunt vinovaţi ci victimele că s-au lăsat oprimate.
Interpreţii regizează un nou film. S-au prins că nu prea mai are cine să le dea ripostă. Majoritatea victimelor anilor de teroare s-au dus la Domnul sau nu mai au forţă de ripostă.
În accepţiunea noilor istorici, anticomunismul e ceva deşuet, deşi unii mai câştigă astăzi alegeri cu mesajele anticomuniste.
E o perversiune îndelung pregătită. De la etapa probaţiunilor judiciare şi a veridicităţii istorice se trece la ideologizarea istoriei. Nimic nou. Că doar progresismul de tip neomarxist nu va da cu copita în ruda sa trecută în istorie, comunismul, niciodată condamnat pe cale judiciară ca regim criminal, decât criticat prin raţiuni de tip ”maşina de albit trecutul”.
Vom vedea statui cu Ceauşeascu?
Cum bine se spune, istoria o scriu doar învingătorii. Doar nu o biată ţărancă, precum Elisabeta Rizea, pe care o vor găsi în curând “vinovată.”
Timpurile politice influenţează curentele de gândire. Şi nu invers. Cei care din adaptare şi-au făcut un confort intelectual sunt azi odihniţi şi predispuşi să rescrie istoria.
Globalismul, în varianta neomarxistă a criticii constructive: “s-au făcut şi unele abuzuri, dar nu grave,” va cuprinde noua castă a istoricilor conformişti şi dispuşi să reinterpreteze datele, pentru o rescriere în ton cu “post-adevărul dogmatic.”
Orice mişcare politică este ideologică. Istoria se rescrie sub ochii noştri.
În urmă cu treizeci de ani, am promis că nu vreau să fiu de faţă când noile generaţii îi vor urca pe Stalin-Dej-Ceauşescu pe piedestal şi le vor construi statui.
Sper să mă ferească Dumnezeu de asemenea grozăvii!
