20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateAeroportul Henri Coandă: Afişe în română, engleză şi chineză referitoare la coronavirus

Aeroportul Henri Coandă: Afişe în română, engleză şi chineză referitoare la coronavirus

Aceleaşi informaţii se regăsesc şi pe cele peste 70 de monitoare comerciale instalate în terminalele aeroportului. Serviciul medical al Aeroportului Henri Coandă este pregătit să intervină permanent cu două echipe medicale complete şi este dotat cu două ambulanţe.

”În vederea informării publicului privind pericolul reprezentat de noul coronavirus (2019-nCoV), la Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti au fost instalate, din seara zilei de 23 ianuarie, afişe în limbile română, engleză şi chineză.

Astfel, pasagerii cu simptome respiratorii care au călătorit în China sau în alte zone afectate de noul coronavirus sunt sfătuiţi să contacteze imediat serviciul medical al aeroportului şi să raporteze istoricul de călătorie.

De asemenea, sunt oferite sfaturi pentru cei care plănuiesc să viziteze China sau altă ţară afectată de noul coronavirus”, anunţă reprezentanţii aeroportului.

Aceleaşi informaţii sunt prezentate şi prin intermediul a peste 70 de monitoare comerciale instalate în terminalele aeroportului.

Serviciul medical al Aeroportului Henri Coandă este pregătit să intervină permanent cu două echipe medicale complete (medic, asistent, ambulanţier) şi este dotat cu două ambulanţe complet echipate.

Autorităţile sanitare au propus miercuri achiziţia de termo-scannere pentru amplasarea pe aeroporturile internaţionale, pentru a fi depistate persoanele cu febră, în vederea prevenirii apariţiei şi răspândirii unor infecţii cu coronavirus similar celui apărut în China.

De asemenea, s-a stabilit că eventualele cazuri vor fi tratate la “Matei Balş”, “Victor Babeş” şi la spitalele de boli infecţioase din Iaşi, Cluj şi Timişoara, iar toate autorităţile de sănătate publică, inclusiv medicii de familie, vor fi informate privind definiţia de caz.

“Riscul există, el nu poate fi exclus, dar dacă vedem că în afara Chinei până în momentul de faţă sunt şase-şapte cazuri, atunci în momentul de faţă discutăm de o probabilitate redusă, dar cu siguranţă nu putem să excludem apariţia unui caz şi în România şi în Uniunea Europeană în general”, a afirmat medicul Alexandru Rafila, citat de News.ro.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă