16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre scrisoarea primită de la Iohannis: Vom...

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, despre scrisoarea primită de la Iohannis: Vom stabili în Biroul permanent pașii care trebuie urmați conform legii

Preşedintele Senatului şi co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că Biroul Permanent va analiza cererea șefului statului de organizare a referendumului și vor fi urmați pașii prevăzuți de lege, dar susține că prin tema combaterii corupției președintele Iohannis “pune o etichetă nedorită pe România”.

“Documentul a fost dat întâi la presă, că nu era făcut pentru Parlament, era făcut să facă valuri în presă. La Parlament avem un Regulament și o lege care ne obligă în atari condiții să dăm drumul la procedurile care se impun pentru organizarea referendumului cerut de președinte. Vom discuta acest lucru în Biroul permanent și vom stabili pașii care trebuie urmați conform legii. Cât privește substanța referendumului, chestiunile pe care președintele vrea să le ridice, de la ce a plecat și la ce a ajuns, este distanță foarte mare. Probabil că între timp consilierii l-au tras de mânecă și i-au spus, vedeți că pe chestiunile legate de grațiere nu se poate organiza referendum dintr-un motiv foarte simplu. Nu există nici inițiativă populară de organizare a referendumului pe grațiere. Deci nu se poate legifera în acest fel, și dacă nu se poate legifera nu se poate organiza nici referendum. Și acest lucru este foarte clar scris în Constituție.

Președintele a ales alte teme care, în fine, rămân de văzut. Cred că toată lumea este de acord cu combaterea corupției. Ceea ce mi se pare mie extrem de păgubos este că în acest fel președintele pune o etichetă definitiv pe România, o etichetă nedorită, și care nu este corespunzătoare realității și anume că România este o țară coruptă. În România există corupție cum există în toate țările din lume. E un fenomen care trebuie combătut. Dar cred că în felul acesta președintele face o greșeală strategică și dăunează mult percepției pe care și românii și străinii o au o despre țara noastră”, a adăugat Tăriceanu, marţi, la un post de televiziune.


Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura privind organizarea unui referendum pe tema justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a demarat, marţi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa pe tema amnistiei şi a legii graţierii. În acest sens, Klaus Iohannis a transmis o scrisoare președinților celor două Camere solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menționată. Referitor la declanșarea unui referendum național a fost informat și prim-ministrul României, Sorin Mihai Grindeanu.


Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului, în dosarul retrocedării Pădurii Snagov şi a Fermei Băneasa. 

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă