21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialOlanda - Danemarca 0-1. Început dezastruos pentru olandezi la EURO 2012

Olanda – Danemarca 0-1. Început dezastruos pentru olandezi la EURO 2012

Danemarca produce prima surpriză la EURO 2012, învingând Olanda cu scorul de 1-0.

Deşi olandezii au avut numeroase ocazii, meciul a fost în general echilibrat. Totuşi, pentru jucătorii Portocalei Mecanice pierderea celor trei puncte este cu atât mai grea cu cât specialiştii considerau meciul din această seară ca fiind cel mai uşor din grupe pentru ei. Urmează două partide grele pentru Olanda, cu Germania şi Portugalia.

 

Min. 90+3 – Finalul partidei.

Min. 90 – Trei minute de prelungiri.

Min. 88Fază controversată. Centrare în careul danez, respins cu mâna de un apărător. Olandezii cer henţ şi penalti, dar arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 85Schimbare la Olanda, care mai are doar cinci minute de joc şi nu găseşte poarta. Iese Van der Wiel, intră Kuyt.

Min. 83 – Din nou schimbare în echipa Danemarcei. Iese Rommedahl, intră Mikkelsen.

Min. 81 – Kvist este şi el avertizat.

Min. 79. – Cartonaş galben şi la danezi. S. Poulsen este avertizat.

Min. 79 – Robben din margine până bandă în centru şi şutează cu stângul mult peste poartă.

Min. 75 – Ocazia uriaşă ratată de Huntelaar, care scapă singur cu Andersen şi încearcă o scăriţă nereuşită peste portarul danez. Faza este oprită pentru fault în atac.

Min. 71Schimbare şi în echipa Danemarcei. Iese Eriksen şi intră Schone.

Min. 69 – Schimbare la olandezi. Ies De Jong şi Afellay şi intră Van de Vaart şi Huntelaar.

Min. 68 – Eriksen îl pune la încercare pe Stekelenburg, dar portarul olandez respinge în corner.

Min. 67. – Cartonaş galben pentru Van Bommel.

Min. 65 – Jacobsen se infiltrează frumos înspre poarta Olandei, dar centrează slab către poartă. Mingea este respinsă.

Min. 62 – Robben ratează, după o lovitură cu capul din centrul careului.

Min. 60 – Sneijder bate din nou o lovitură liberă, dar colegii săi sunt în off side. Faza se termină fără nici o emoţie pentru danezi.

Min. 58 – Sneijder şutează în zid, după o lovituă liberă de la peste 25 de metri. Apoi, Van Bommel dezamăgeşte cu un şut mult peste poartă.

Min. 55 – Simon Poulsen a depăşit apărarea olandeză, şi din colţul careului mic pasează, dar nici un coechipier nu este în zonă. Danemarca trece pe lângă 2-0.

Min. 51 – Portarul danezilor rezistă şi scoate un şut puternic al lui Van Bommel. Presiunea Olandei creşte.

Min. 49 – Ocazie uriaşă a olandezilor. Van Persie scapă singur, dar se încurcă în mine.

Min. 48 – Robben şutează bine, dar mingea trece peste poartă. Olandezii atacă tot mai mult, în căutarea egalului.

Min. 46 – Van Persie şutează, după o combinaţie cu Sneijder şi Afellay,dar este blocat de apărarea daneză. Jocul continuă.

A început repriza a doua.

 

Pauză.

Un minut de prelungiri.

Min. 45 – Corner pentru Danemarca. Agger trece pe lângă minge, care ajunge la Bendtner, dar acesta şutează slab. Portarul olandez reţine.

Min. 42 – Andersen se opune la şutul lui Van Persie, care a primit o pasă excelentă de la Sneijder. Acesta trage şi el, dar mingea trece pe lângă poarta danezilor.

Min. 36 – Robben recuperează o minge degajată slab de Andersen, şutează de la marginea careului, dar nimereşte bara.

Min. 35 – Poulsen centrează de pe partea stânga, dar mingea depăşeşte careul olandez.

Min. 29 – Robben obţine o lovitură de colţ, tot el o execută, Vlaar deviază cu capul, dar mingea se duce pe lângă poartă.

Min. 24 – GOL DANEMARCA! Krohn-Dehli intră în prin stânga în careul olandez, şutează şi mingea trece printre picioarele lui Stekelenburg.

Min. 23 – Van Persie se întoarce în careul danez, dar şutul său trece pe lângă poartă.

Min. 21 – Agger respinge în corner o centrare de pe stânga. Sneijder trimite în careul mic, Andersen se înalţă şi prinde.

Min. 19 – Robben intră pe partea dreapta, ajunge în careu, dar pasa lui Arjen în centru este rezolvată de defensiva daneză.

Min. 17 – Rommedahl centrează de pe dreapta, Stekelenburg reţine.

Min. 16 – Robben trage de la peste 20 de metri, dar Andersen reţine.

Min. 14 – Van Bommel şutează mult peste poartă.

Min. 12 – Zimling îl faultează pe Van Persie la 20 de metri, poziţie central dreapta. Van Persie execută, dar nimereşte în zid.

Min. 11 – Van Persie îl lansează excelent pe Sneijder, dar mijlocaşul lui Inter nu poate finaliza.

Min. 10 – Affelay trage din colţul stânga al careului, dar mingea trece peste poartă.

Min. 9 – Vlaar îl faultează pe Bendtner la 25 de metri de poartă. Eriksen loveşte în zid.

Min. 8 – Van Persie şutează slab, pe lângă poartă, de la 14 metri.

Min. 5 – Affelay reia spectaculos o recentrare în careul mic, dar nu nimereşte cadrul porţii.

Min. 3 – Willems trage puternic de la peste 25 de metri, mingea traversează poartă pe deasupra.

Min. 2 – Agger reia cu capul o lovitură liberă bătută în adâncime, Stekelenburg este la post.

Min. 1 – A început meciul.

continuare în pagina 2

__________________________________________________________________________

Echipele de start:

Olanda: Stekelenburg; Van der Wiel, Heitinga, Vlaar, Willems; Van Bommel, N. De Jong; Robben, Sneijder, Afellay; Van Persie

Danemarca: Andersen; S Poulsen, Kjaer, Agger, Jacobsen; Zimling, Kvist; Rommedahl, Eriksen, Krohn-Dehli; Bendtner

__________________________________________________________________________

Update6: Wesley Sneijder, coordonatorul de la mijlocul terenului al echipei olandeze, pare pare în mare formă. Mijlocaşul lui Inter a reuşit să înscrie un gol spectaculos la unul dintre antrenamente şi pare pregătit să facă un meci mare în partida din această seară, contra Danemarcei. Vezi video aici.

 

Update5: Golgeterii din toate timpurile ale celor doupă echipe sunt:

Olanda

Patrick Kluivert – 40 de goluri în 79 de meciuri, Dennis Bergkamp – 37 de goluri în 79 de meciuri, Faas Wilkes – 35 de goluri în 38 de meciuri, Abe Lenstra, Johan Cruyff şi Ruud van Nistelrooy cu câte 33 de goluri.

Danemarca

Poul Nielsen – 52 de goluri în 38 de partide, Jon Dahl Tomasson – 52 de goluri în 112 de meciuri, Pauli Jørgensen – 44 de goluri în 47 de meciuri, Ole Madsen – 42 de goluri în 50 de meciuri, Preben Elkjær Larsen – 38 de goluri în 69 de meciuri, Michael Laudrup – 37 de goluri în 104.

(sursa: wikipedia.org)

 

Update4: Olanda este pe locul 4 în topul mondial FIFA al echipelor naţionale, cu 1234 de puncte, în timp ce Danemarca se află pe locul 9 în acelaşi clasament cu 1019 puncte.

 

 

Update3:  Care sunt performanţele celor două echipe în istoria Campionatului European:

16 partide – a strâns olandezul Edwin van der Saar, care alături de francezul Lilian Thuram, este jucătorul cu cele mai multe prezenţe la turneele finale.

5 goluri – a fost diferenţa cea mai mare înregistrată în partidele de la ediţiile precedente ale Euro: Olanda – Iugoslavia 6-1 (ediţia 2000), Danemarca – Iugoslavia 5-0 (1984).

1 campioant european – a câştigat Olanda, în 1988, în timp ce Danemarca a obţinut titlul suprem al competiţiei în 1992


Update2:  Mijlocaşul Niki Zimling s-a accidentat, vineri, la Harkov, la un antrenament al echipei Danemarcei, fiind transportat cu ambulanţa la spital, au anunţat jurnalişti danezi, citaţi de AFP.

De partea cealaltă, echipa Olandei s-a confruntat cu un atac rasist, tot la antrenament. Jucătorii de culoare au fost înjuraţi de aproximativ 500 de suporteri ai Wislei Cracovia, printre cei vizaţi fiind Willems, Bouma şi De Jong. De asemena, polonezii au imiat sunetele de maimuţă. Căpitanul Olandei, Mark van Bommel, a avertizat că în meciurile oficiale echipa va reacţiona dur, dacă incidentele se repetă: „Nu putem accepta asta! Dacă în timpul turneului se va mai auzi aşa ceva iar, vom cere arbitrului să intervină”.


Update1:  Casele de pariuri on line merg pe mâna Olandei, în această seară. Portocala mecanică este favorită la victorie, la diferenţă foarte mare de cotele Danemarcei. Astfel:

bwin: Olanda – 1,55 cotă pentru victorie/ Danemarca – 6,25 cotă pentru victorie.

sportingbet: Olanda – 1,60/Danemarca – 6.00.

bet-at-home: Olanda – 1,55/Danemarca – 6.05.

bet365: Olanda – 1,67/Danemarca – 5,50.

unibet: Olanda – 1.60/Danemarca – 6.40

(sursa: pariurionline.ro)

Danemarca atacă meciurile de la Euro cu cel mai longeviv selecţioner european, Morten Olsen (62 de ani). Acesta a bătut record după record în cei 12 ani de cînd e antrenorul echipei, scrie gsp.ro În plus, este singurul care a reuşit să depăşească borna de 100 de partide la „naţională” atît ca jucător (102), cît şi ca antrenor (128). Adunat, a petrecut 32 de ani la reprezentativa alb-roşie, aflîndu-se la cel de-al şaptelea turneu final.

66 de victorii în 128 de meciuri a obţinut Danemarca cu Olsen pe bancă.

Tonny Bruins Slot este unul dintre specialiştii recunoscuţi în materie de fotbal ai Olandei. El a descoperit că atuul echipei este anul acesta Robin van Persie. „Robin finalizează cînd are ocazia sau participă la combinaţii pentru „diagonalele” lui Robben şi Afellay din lateral sau la verticalizările lui Sneijder şi Van Bommel. O încercare de a continua fotbalul total din 1974″, a declarat Tonny Bruins Slot.

30 de goluri a marcat Robin van Persie pentru Arsenal în ultimul sezon, fiind golgeterul Premier League

 

Cele mai citite

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...

Armata israeliană a lovit din nou fieful Hezbollah din Beirut

Armata israeliană a anunţat sâmbătă după-amiază o nouă lovitură asupra fiefului Hezbollah din Beirut, la o zi după un puternic bombardament asupra cartierului general...

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate din partea clericilor și credincioșilor în fața avertizărilor meteo de furtuni

În contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și portocaliu de furtuni puternice și ploi abundente, Patriarhia Română face apel la rugăciune și solidaritate din...
Ultima oră
Pe aceeași temă