16 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportPonta: O eventuală suspendare din funcţie a lui Băsescu depinde de modul...

Ponta: O eventuală suspendare din funcţie a lui Băsescu depinde de modul în care se comportă

O eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu depinde chiar de modul în care acesta va alege să se comporte în calitate de şef al statului, a declarat liderul PDL, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

“Depinde foarte mult de Traian Băsescu, de modul în care va înţelege să redevină preşedinte”, a spus Ponta, la Realitatea TV.

El a precizat totodată că relaţiile sale instituţionale cu şeful statului sunt normale şi că discută periodic cu acesta despre probleme importante, precum reuniunea la Bucureşti a mai multor prim-miniştri sau problemele din Siria.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, că subiectul suspendării lui Traian Băsescu nu este de actualitate, el apreciind însă că, în februarie 2013, când parlamentarii se vor reuni, şeful statului va fi suspendat “dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci”.

Cele mai citite

Condiția lui Iohannis pentru a ceda Ucrainei un sistem Patriot. România oferă sprijin militar Ucrainei doar dacă nu afectează propria apărare

Președintele Iohannis spune că ar fi acceptat, în principiu, cererea președintelui Biden ca România să cedeze Ucrainei unul dintre sistemele sale antiaeriene Patriot, pe...

cum le plac cel mai mult jucătorilor sloturile?

Slot machines sunt una dintre cele mai populare opțiuni de jocuri de noroc folosite de...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...
Ultima oră
Pe aceeași temă