20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCancelarul Austriei: Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că Marea Britanie...

Cancelarul Austriei: Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că Marea Britanie va fi într-o situaţie mai dificilă, după Brexit

Cancelarul Austriei, Christian Kern, susține că Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că Marea Britanie va fi într-o situație mai dificilă decât în prezent, după Brexit. La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker afirmă că Londra nu trebuie să primească tratament preferențial, după ieșirea din blocul comunitar, informează Mediafax.

„Un membru al unui club trebuie să aibă condiţii mai bune decât cineva care nu este membru al acelui club; prietenii noştri britanici trebuie să fie conştienţi că din aceste negocieri nu va rezulta nimic altceva. Orice altceva ar fi o capitulare din partea Europei”, a declarat cancelarul Austriei, Christian Kern, citat de site-ul agenţiei Bloomberg.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a atras din nou atenţia, în aceeaşi conferinţă de presă, că Guvernul Theresa May va încerca să facă promisiuni în anumite domenii – spre exemplu în industriile oţelului, telecomunicaţiilor sau uzinelor chimice – pentru a obţine acorduri bilaterale cu state UE şi a diviza procesul decizional european în negocierile pe tema Brexit.

„Este în interesul nostru comun să nu existe astfel de aranjamente speciale”, a subliniat Juncker.

Sâmbătă, președintele Comisiei Europene a precizat că Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional european în negocierile pe tema Brexit. Jean Claude-Juncker a exprimat dubii că statele membre UE vor avea o atitudine unitară în negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit.

„Marea Britanie va încerca să divizeze procesul decizional la nivelul celor 27 de state membre UE. Cele 27 de state membre nu ştiu încă, dar britanicii ştiu bine ce abordare să aibă. Ar putea promite unei ţări A un lucru, ţării B alt lucru şi ţării C altceva, astfel că se va ajunge să nu existe un front comun în negocieri”, a declarat Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de radio Deutschlandfunk.

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă