11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRomânia face spectacol la Campionatele Europene de Gimnastică de la Bruxelles. Aur...

România face spectacol la Campionatele Europene de Gimnastică de la Bruxelles. Aur la sărituri, bârnă, sol şi echipe!

Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Raluca Haidu, pregătite de cei mai buni antrenori din istoria sportului, cu peste 300 de medalii cucerite la marile competiţii, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, ajutaţi de Lucian Sandu, au cucerit medalia de aur pe echipe la Campionatul European de la Bruxelles, cu un total excepţional – 176,288 puncte, după un concurs pe care l-au dominat copios, de la primul până la ultimul aparat.

După o aşteptare de 4 ani, gimnastele românce reuşesc din nou un titlu continental pe echipe, al 6-lea pe echipe şi a 129-a medalie continentală, cu numai 2 luni înainte de Jocurile Olimpice de la Londra.Medalia de argint a revenit Rusiei, cu 175,536 puncte, în timp ce medalia de bronz a fost câştigată de Italia – 171,430 puncte.

Prima, detaşat, şi în calificările de joi, cu 177,472 puncte, România, care, practic, a repetat concursul excelent de atunci, în condiţiile în care în finală au punctat toate cele 3 gimnaste prezente pe podiumul de întreceri, a început cu săriturile, în ordinea firească a aparatelor. Cu numai doi ani în urmă, un ­aparat problemă, de data aceasta săriturile au reprezentat lovitura de graţie pentru adversare, cu un total de 45,291 puncte ­(Ponor – 15,033, Iordache – 15,038, Izbaşa – 15,200), elevele lui Bellu şi Bitang au pus între ele şi principalele contracandidate, rusoaicele, care au reuşit abia un loc 3, evoluând la bârnă, cu doar 42,632 puncte.

A urmat, pentru noi, rotaţia la paralele, un alt aparat cu accente catastrofale nu cu mult timp în urmă, dus la capăt în mod onest, cu un total de 42,099 puncte (Bulimar – 13,933, Iordache – 14,333 şi Haidu – 13,833), pentru ca la bârnă, aparatul în care au strălucit în ultimele 3 decenii, româncele să îşi poată permite o ezitare chiar din partea Larisei Iordache, care a căzut de pe aparat, dar, datorită notei excepţionale de plecare, 6,8, a primit 14,333. Celelalte note la acest aparat pentru România – Bulimar – 14,7333, ­Ponor – 15,433.

În fine, la sol, în timp ce reprezentantele Rusiei erau supranotate la paralele, cu cele mai mari note din concurs, tocmai la final, gimnastele românce s-au îndreptat, la sol, cu calm, siguranţă şi măiestrie spre un nou titlu european pe echipe: a deschis Bulimar, cu 14,633, Cătălina Ponor a mărit puţin miza, cu 14,733, iar Larisa Iordache, care se profilează şi ca un puternic om de concurs, în ciuda faptului că este abia la primul an de seniorat (anul trecut lua bronzul la CE de junioare, la individual compus) a evoluat dezinvolt, nemarcată de ratarea la bârnă, primind 15,032, notă care a consfinţit cu brio superioritatea de necontestat a formaţiei noastre la actuala ediţie.

Iată clasamentul final la echipe: 1. ROMÂNIA 176,288 puncte; 2. Rusia175,536; 3. Italia 171,430; 4.  Marea Britanie 167,763; 5.  Franţa164,295; 6.  Belgia163,821; 7.  Spania163,522; 8. Germania 160,497.

Delegaţia României şi-a mărit numărul de medalii la Campionatele Europene de la Bruxelles cu încă patru, cucerite, duminică, în finalele pe aparate de junioarele Alina Stănilă, Andreea Munteanu şi Silvia Zarzu.

În finala de la sărituri, Alina Stănilă a fost notată cu 13,866, performanţă care i-a adus medalia de argint. Stănilă a fost depăşită de Chantysha Netteb (Olanda, 14,133), medalia de bronz revenind rusoaicei Maria Harenkova (13,099).

Sportiva din Rusia a cucerit aurul european în finala de la bârnă (14,766), medalia de argint fiind câştigată de Andreea Munteanu (14,433), iar cea de bronz de italianca Elisa Maneghini (14,233). La sol, în ultima finală a competiţiei junioarelor, Silvia Zarzu a obţinut nota 13,933, cu care a cucerit medalia de argint, iar Andreea Munteanu a încheiat cu 13,900 şi medalie de bronz. Finala la sol a fost câştigată de rusoaica Maria Harenkova (14,233).

Aur şi argint, la bârnă, sărituri şi sol

Trei medalii de aur şi două de argint au obţinut gimnastele noastre şi duminică, la Campionatul European. Cătălina Ponor a câştigat aurul la bârnă şi argint la sol, iar Larisa Iordache aurul la sol şi argintul, în finală la bârnă. Performanţa lui Ponor este cu atât mai spectaculoasă cu cât urmează unei perioade de patru ani de pauză. Tot ieri, finala de la sărituri  a fost câştigată de Sandra Izbaşa, cu nota 14.883. Până în prezent, România a cucerit 12 medalii europene la Bruxelles.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă