13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Transporturilor: Studenții vor continua să beneficieze de transport gratuit cu trenul

Ministerul Transporturilor: Studenții vor continua să beneficieze de transport gratuit cu trenul

Dreptul studenților de a călători gratuit cu trenul nu va fi anulat ci va rămâne în forma reglementată de OUG  2 / 2017, a anunţat sâmbătă Ministerul Transporturilor, după discuţiile purtate între ministrul Răzvan Cuc şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Discuțiile au avut loc după un amendament depus în Parlament, care solicita restrângerea acestei facilități.

"În urma discuţiei, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate şi implementate, iar în cazul gratuităţii călătoriilor studenţilor pe calea ferată aceasta nu va fi modificată şi va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017",  se arată în comunicatul transmis sâmbătă de Ministerul Transporturilor.

Ordonanța de Urgență 2 precizează că "în tot cursul anului calendaristic, studenții înmatriculați la forma de învatamânt cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a".

Senatorul PNL Florin Cîţu, care a susţinut în Comisia de buget un amendament la OUG 2 / 20017 privind gratuitatea pentru studenţi la călătoria pe CFR, a anunţat, vineri, pe Facebook, că renunţă la această propunere. Cîţu susţinea că amendamentul său a fost admis de către PSD doar ca să mascheze alte ”cheltuieli faraonice” prevăzute în bugetul pe 2017.

Comisia de Buget – Finanţe din Senat a dat, marţi, aviz favorabil, cu amendamente, proiectului de Lege de aprobare a OUG 2 / 2017 care prevede că studenţii beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenurile CFR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă