33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialJudecătorul din Mehedinţi care a dat peste un copil a fost reţinut

Judecătorul din Mehedinţi care a dat peste un copil a fost reţinut

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus reţinerea judecătorului Sever Dumitraşcu de la Tribunalul Mehedinţi pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să propună magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, a anunţat Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

În cursul zilei de 3 mai, Dumitraşcu, aflat la volanul autoturismului său, proprietate personală, a pătruns pe o stradă cu “Acces interzis” din oraşul Drobeta Turnu Severin, unde a accidentat un copil în vârstă de trei ani, apoi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Imediat după accident, un trecător aflat în zonă a apelat serviciul de urgenţă, astfel încât copilul accidentat a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, în prezent având piciorul în gips şi fiind în afara oricărui pericol potrivit Agerpres.

Procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic şi informatic al Serviciului Român de Informaţii şi de suportul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi şi Timişoara pentru localizarea şi aducerea la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a celui în cauză.

Cele mai citite

A fost ales noul secretar general al NATO

Cele 32 de state membre ale NATO l-au numit astăzi pe prim-ministrul interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, pentru...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă