34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSportParlament: Miniştrii vor fi audiaţi luni în comisii, apoi vor primi votul...

Parlament: Miniştrii vor fi audiaţi luni în comisii, apoi vor primi votul de învestitură

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit ca luni, la ora 10.00, miniştrii desemnaţi să fie audiaţi în comisiile parlamentare de resort, iar, la ora 16.00, să se reunească plenul comun pentru votul de învestitură a Cabinetului Ponta, relatează Mediafax

Birourile permanente ale Camerelor au luat această decizie în şedinţa din această dimineaţă.

Programul de guvernare şi lista miniştrilor propuşi în Cabinetul Ponta au fost depuse, joi seară, la Parlament, de către ministrul delegat desemnat pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa.

De altfel, premierul desemnat Victor Ponta şi-a exprimat dorinţa ca noul Cabinet să depună jurământul luni seară, pentru ca marţi să aibă loc prima şedinţă de Guvern, în care să fie aprobată scrisoarea de intenţie către FMI.

Cele mai citite

Sindicatele din Educație critică proiectul legii salarizării: „Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” contestă prevederile proiectului noii legi a salarizării și cer Parlamentului să...

Parchetul General răspunde Raportului Comisiei Europene privind statul de drept: Nu există disfuncționalități sistemice

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reacționat după publicarea Raportului Comisiei Europene privind statul de drept pe 2026 și...

Trump acuză Canada pentru fumul incendiilor ajuns în SUA și amenință cu noi tarife

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat Canada că este responsabilă pentru fumul provenit de la incendiile de vegetație care a afectat mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă