19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPalatul Primăriei şi Palatul Teleki, bijuteriile Centrului

Palatul Primăriei şi Palatul Teleki, bijuteriile Centrului

Cele două clădiri se numără printre cele mai reprezentative imobile ridicate în perioada Imperiului.

 

La intersecţia străzii Moţilor cu Petru Maior se află fostul Palat al Prefecturii Comitatului Cluj, care adăposteşte azi sediul central al Primăriei clujene, precum şi Consiliul Local. Întrucât este situată la intersecţia a două străzi, clădirea creionează forma unui „L”, cu două aripi care se înscriu în aliniamentul străzilor amintite.

Ea poartă „semnătura” arhitect budapestan, Ignác Alpár, şi a fost construită între anii 1896-1897.

Decoraţia faţadelor şi al interioarelor aparţine stilului eclectic, dominat de elemente neo-baroce. Aripa reprezentativă a palatului o constituie latura scurtă a „L” ului, cu o lungime de 47,06 metri, situată pe strada Moţilor. În această aripă era intrarea principală a palatului, care permite accesul în holul central, din care pleacă scara de onoare, spre etajele ce adăposteau birourile înalţilor funcţionari. În aripa mai lungă – de 71,56 m – aflată pe strada Petru Maior, se aflau birourile mai modeste ale funcţionarilor instituţiei.

În unghiul drept format de cele două aripi a fost construit un turn, menit a sublinia importanţa clădirii şi a „locatarilor” ei.

De asemenea, laturile delimitau două curţi interioare, separate de corpul scării de onoare.

Diametral opusă actualei Primării, se află o clădire „contemporană” cu Palatul Prefecturii Comitatului Cluj. În vremea respectivă, clădirea a fost sediul băncii austriaco-maghiare, iar astăzi este sediul Rectoratului Universităţii Tehnice din Cluj Napoca.

Palatul de pe Uliţa Lupului

Tot în apropierea Pieţei Unirii se mai află Palatul Teleki. Situat pe strada Mihail Kogălniceanu, cunoscută în Evul Mediu drept Uliţa Lupului, Palatul Teleki este un monument de arhitectură laică clujeană. Contele Adam Teleki I (1703-1763), deţinea, pe Uliţa Lupului, trei case, pe care le achiziţionase cu scopul de a obţine terenul necesar construirii palatului.

Fiul său, contele Adam Teleki II (1740-1792), intelectual rafinat şi important demnitar local, a fost cel care a decis şi subvenţionat construirea palatului.

Clădirea a fost finalizată de Laszlo Teleki (1764-1821), rudă cu Adam Teleki II, care a dobândit o după moartea acestuia.

Edificiul a fost construit între 1790-1795, după planurile arhitectului Joseph Leder şi aparţine barocului târziu, cu unele elemente de clasicism.   Text Box:  

Biblioteca din Palat

Casa a fost moştenită de istoricul Jozsef Teleki (1790-1855).

În 1930, clădirea a fost obţinută de Biserica romano-catolică, iar în timpul regimului comunist a fost naţionalizată şi a găzduit un internat, precum şi o serie de locuinţe. În prezent, palatul adăposteşte Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Octavian Gog” din Cluj Napoca.

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă