11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Klaus Iohannis, la prezentarea bilanţului activităţii DNA: Avem o legislație adesea...

Preşedintele Klaus Iohannis, la prezentarea bilanţului activităţii DNA: Avem o legislație adesea deficitară, care, în mod incontestabil trebuie amendată. Sunt aspecte de neignorat în România 2017

Legislaţia în domeniul Justiţiei este, adesea, deficitară, aspect ce va trebui amendat, dar prin dezbateri şi transparenţă decizională, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la prezentarea bilanțului privind activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru anul 2016.

“Avem o legislație adesea deficitară. În mod incontestabil ea trebuie amendată, dar măsurile de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală și legii grațierii au nevoie de dezbateri și transparență în procesul de luare a deciziilor. Sunt aspecte de neignorat în România 2017”, a spus șeful statului la prezentarea bilanțului DNA pe anul trecut.

Potrivit președintelui, un subiect important vizează recuperarea prejudiciilor.

„Lupta împotriva corupției prin mijloacele legale de care dispune statul este necesară și trebuie continuată. Componenta de prevenire trebuie să capete din ce în ce mai multă substanță. Am intrat într-o nouă etapă de maturizare a României, constituită pe transparență și integritate”.



Citeşte şi: VIDEO. Kovesi prezintă bilanțul DNA pentru anul 2016: Eforturile sistemului de Justiție trebuie susținute de stabilitatea cadrului legislativ și instituțional. Klaus Iohannis: România a devenit o sursă de inspirație pentru cetățenii altor state. Am intrat într-o nouă etapă de maturizare a țării

Raportul anual de activitate al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe anul 2016 va fi prezentat de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Şedinţa este programată să înceapă la ora 11.00, la Sala de Marmură a Cercului Militar Naţional din Bucureşti.



 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă