18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Protestele din Piața Victoriei au continuat în ziua 26. Aproape 200...

FOTO. Protestele din Piața Victoriei au continuat în ziua 26. Aproape 200 de persoane au ieșit în stradă pentru a scanda împotriva Guvernului

Aproximativ 200 de persoane se aflau la ora 21.00, sâmbătă seara, în Piața Victoriei, și protestau împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu, potrivit Epoch Times România.

Oamenii vor ca Guvernul, pe care nu-l mai consideră credibil nici pe plan intern nici pe plan extern, să plece, ceea ce, pe de o parte, ar arăta că cei de la putere au înţeles mesajul Străzii şi recunosc că au greşit şi, pe de altă, ar face loc la masa puterii unor oameni corecţi.

“Nu se poate merge mai departe cu minciună, necinste, dezinformare, trebuie să fie o societate deschisă şi democratică în adevăratul sens la cuvântului. Sunt convins că protestatarii vor învinge nu cei care stau acolo la Guvern, declara vineri un protestatar.

Ca în fiecare seară, la ora 21.00, pe telefoanele mobile au fost aprinse blițurile, iar oamenii au cântat imnul național.

“Nivelul de corupţie din România a atins nişte cote cu care nu ne-am mai întâlnit de mult, sau probabil niciodată. (…) Cei prezenţi în perioada aceasta în viaţa publică sunt în mod exclusiv orientaţi spre a dezincrimina abuzul în serviciu, spre a promova legea graţierii spre a reuşi să-şi cureţe propriile dosare sau pe ale colegilor.

Mi-aş dori ca cei care ne guvernează, indiferent de culoarea politică, să guverneze pentru noi şi ţară. Nu sunt un susţinător înfocat al ideii de a da PSD-ul jos sau de a schimba Guvernul Grindeanu, sunt un susţinător înfocat al ideii de a da corupţii jos, iar dacă asta înseamnă tot PSD-ul sau tot Guvernul Grindeanu, so be it!”, spune un tânăr ce a ieșit în stradă sâmbătă seara.


Pentru duminică seara, protestatarii au transmis că vor să formeze un steag european din trupurile lor. Deocamdată, nu este clar dacă cei care vor face acest lucru se vor îmbrăca în galben și albastru sau vor folosi coli de diferite culori, sub care vor aprinde blițurile telefoanelor. 

 

 

 

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă