13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialWilson Kipsang a stabilit un nou record al maratonului de la Tokyo

Wilson Kipsang a stabilit un nou record al maratonului de la Tokyo

Atletul kenyan Wilson Kipsang (34 ani) a câștigat duminică maratonul de la Tokyo, stabilind cu această ocazie un nou record al cursei din capitala japoneză, cu timpul de 2h 03min. 58sec., informează agenția Kyodo, citată de Agerpres.

Kipsang, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, mai are în palmares victorii în maratoanele de la Londra (2012 și 2014) și Berlin (2013), unde a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 2h 03min.23sec., doborât ulterior de compatriotul său Dennis Kimetto (2h 02min. 57sec, în 2014, tot în capitala Germaniei).
 
Duminică, la Tokyo, Wilson Kipseng a dorit să profite de traseul favorabil stabilit de organizatori pentru a reintra în posesia recordului lumii, însă după un start rapid, ritmul său a scăzut pe ultimii 10 km. 
 
"M-am simțit bine astăzi și am încercat să dobor recordul mondial. A fost însă puțin vânt și din acest motiv nu am reușit, însă sunt nerăbdător să revin și sper să concurez la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020", a declarat Kipseng.
 
Tot o reprezentantă a Kenyei, Sarah Chepchirchir, a obținut victoria și în maratonul feminin din capitala Japoniei, cu un nou record personal: 2h 19min. 47sec., devenind astfel prima femeie care coboară sub 2 ore și 20 minute în această cursă.
 
Ea a încheiat traseul de 42,195 km cu un avans de peste un minut și jumătate față de etiopiana Birhane Dibaba, care spera să se impună la Tokyo pentru a doua oară în ultimii trei ani.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă