18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăAlegeri 2016Start la Prima casă 2017. Modificările aduse în acest an programului

Start la Prima casă 2017. Modificările aduse în acest an programului

Programul Prima casă va avea alocat în acest an un plafon total de garantare de 2,5 miliarde de lei, la care se adaugă suma de 175,5 milioane lei rămase neutilizate din anul 2016, a decis ieri Guvernul. Totodată, anul trecut au fost aduse mai multe modificări programului, care se vor aplica din 2017.

Astfel, se introduce un nou set de definiții ale locuințelor care se pot achiziționa/construi prin acest program.

“Prin locuință nouă, în sensul Programului Prima casă, se înțelege orice imobil care respectă cerințele pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. Locuințele supuse unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat vor fi asimilate locuințelor noi”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, potrivit actului normativ, se reglementează ca termenul de cinci ani aplicabil în cazul locuințelor noi și/sau consolidate să fie calculat în funcție de data efectuării recepției la terminarea lucrărilor, având ca punct final data solicitării creditului garantat.

“Totodată, în cuprinsul normelor metodologice se introduce sintagma <proporțional cu procentul de garantare> în cadrul referirilor la împărțirea proporțională a riscurilor și pierderilor, respectiv la procentul egal de garantare, sintagmă care reflectă procentul diferențiat în funcție de categoria de locuință achiziționată în cadrul Programului“, se precizează în comunicat.

Totodată, pentru simplificarea proceselor și evitarea birocratizării excesive a acestora, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) preia sarcina emiterii acordurilor pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanțărilor garantate, precum și în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activității de monitorizare a garanțiilor emise în cadrul Programului Prima casă.

Cele mai citite

Descoperire promițătoare în lupta împotriva îmbătrânirii. Cercetătorii au creat o enzimă care poate repara un tip de deteriorare considerat ireversibil

O echipă de cercetători a realizat o descoperire care ar putea deschide noi direcții în studiul îmbătrânirii. Potrivit unui studiu publicat în revista Nature...

DNA lovește în industria de apărare: trei directori de uzine ROMARM, reținuți într-un dosar de corupție

Procurorii DNA au reținut trei directori din cadrul uzinelor de armament București și Plopeni, într-o anchetă privind presupuse fapte de corupție. Investigația s-a extins...

Carburanții se scumpesc din nou. Benzina trece de 9 lei/litru la majoritatea benzinăriilor, iar motorina se apropie de pragul de 10 lei

Șoferii care alimentează vineri plătesc mai mult pentru ambele tipuri de carburanți, după o nouă rundă de majorări aplicate de marile rețele de benzinăriiPrețurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă