11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialSuedia, țară neutră, reintroduce serviciul militar obligatoriu, inclusiv pentru femei

Suedia, țară neutră, reintroduce serviciul militar obligatoriu, inclusiv pentru femei

Guvernul de centru-stânga al Suediei va anunța oficial, joi, decizia de reintroducere a serviciului militar obligatoriu, informează Reuters citată de Agerpres.

Decizia se aplică din anul 2018 și a fost luată în urma dificultăților constatate în procesul de recrutare a militarilor voluntari, al lipsei de personal, dar și al evoluțiilor de securitate din zona baltică, marcată de incertitudini, a anunțat postul public de radio, SR.

Suedia suspendase serviciul militar obligatoriu în anul 2010 dar și-a intensificat ulterior pregătirea militară, după ce Rusia – stat riveran Mării Baltice – a manifestat o politică tot mai agresivă, care a culminat cu ocuparea peninsulei Crimeea, în anul 2014.

Decizia Suediei de reintroducere a serviciului militar va viza atât bărbații, cât și femeile născute în 1999 sau mai târziu, deși doar un număr redus de persoane vor fi selectate. 
     
“Am avut probleme cu asigurarea numărului de personal în unitățile militare pe bază de voluntariat”, a declarat ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, la SR. “De aceea, este necesară reintroducerea serviciului militar”, a precizat el. 
     
Decizia ar conduce la recrutarea a 4.000 de bărbați și femei pentru instruire militară în 2018 și 2019, potrivit SR. 
     
Suedia, care nu este membru al NATO, își modernizează armata, cu o majorare semnificativă a cheltuielilor, și a desfășurat trupe pe Insula Gotland din Marea Baltică, lansând de asemenea apeluri guvernelor din regiune pentru a-și intensifica pregătirile în eventualitatea unui război.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă