22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCe avantaje ar aduce sistemul unic de evidenţă a contribuabililor

Ce avantaje ar aduce sistemul unic de evidenţă a contribuabililor

Integrarea bazelor de date ale instituţiilor statului, sub coordonarea unui oficial guvernamental, ar uşura foarte mult relaţia dintre cetăţean şi aparatul de stat şi ar contribui la combaterea evaziunii fiscale.

 

Ideea de a primi factură electronică sau de a plăti toate dările către stat (impozite, taxe, amenzi) online nu e ceva neobişnuit în alte state europene, spre exemplu Austria sau Olanda. În România, sună încă un pic „science-fiction” şi se pare că statul la cozi şi cearta cu funcţionarii publici au rămas sporturi naţionale. La fel de îndepărtată pare şi ideea ca toate instituţiile statului să comunice între ele la nivel informatic, adică să aibă sisteme integrate. Mai exact, Fiscul să ştie ce dări încasează Primăria, Consiliul local să ştie ce încasează Fiscul, iar Casa de Asigurări de Sănătate ce impozite au de plătit contribuabilii. Toate acestea sunt realizabile în maximum doi ani, iar Camera de Comerţ Americană (AmCham) din România a venit deja cu o astfel de propunere, ce va putea fi realizată după modelul Austriei. Un sistem unic integrat între instituţiile statului nu doar că va simplifica relaţia dintre cetăţeni şi funcţionari, dar va putea reduce semnificativ şi evaziunea fiscală din România, susţin membrii AmCham, o asociaţie care numără 300 de membri.

Cu sistemele IT, pe urmele evazioniştilor

Camera de Comerţ Americană a propus înfiinţarea pe lângă primul ministru a unui Chief Information Officer (CIO), care să coordoneze integrarea bazelor de date. Acesta va avea în atribuţii cumpărarea de sisteme informatice la preţuri avantajoase şi va fi responsabil să creeze interfeţe simple între stat şi cetăţean. „Având în vedere că membrii AmCham sunt în special corporaţii în domeniul IT&C, putem să spunem că este un proiect realizabil”, a spus Gătej.

Un astfel de sistem va veni cu trei avantaje importante, susţine preşedintele AmCham:

1. Reduce costurile cu sistemele informatice şi de personal (se va simplifica procesul de licitaţie)

2. Simplifică interacţiunea între diverse instituţii, precum şi între instituţii şi cetăţean (ex. cu un singur click funcţionarul de la Fisc poate să vadă situaţia financiară a fiecărui individ sau companie). La rândul lui, cetă-ţeanul nu va mai interacţiona cu funcţionarii şi va plăti la un ghişeu online.

3. Un astfel de sistem va asigura control, transpa-renţă şi combaterea evaziunii fiscale (spre exemplu, funcţio-narii ANAF vor putea să vadă online dacă o persoană are trei proprietăţi, dar plăteşte impozit numai pentru una, primăria va putea să verifice dacă o persoană care primeşte ajutor social are, de fapt, o situa-ţie materială bună).

Practic, nu vom mai vorbi de „un sistem informatic insular”, ci de unul integrat, ale cărui baze de date comunică între ele, a concluzionat Alexandra Gătej.   Text Box:  

Insistăm pentru înregistrarea producătorilor agricoli 

Preşedintele AmCham a insistat apoi pe tema evaziunii fiscale, care atinge proporţii uriaşe în România şi care este practicată în special de producătorii agricoli. „Noi milităm pentru lărgirea bazei de impozitare. Insistăm pentru înregistrarea producătorilor agricoli cu suprafeţe mai mari de 10 hectare, ca să punem totuşi o dimensiune de înregistrare a lor în forme juridice fiscalizate”, a declarat Gătej.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă