13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPreşedintele Consiliului Fiscal: E o aberaţie să creşti salariile fără productivitate

Preşedintele Consiliului Fiscal: E o aberaţie să creşti salariile fără productivitate

Problema creşterii salariilor în sectorul bugetar, rostogolită pe agenda publică de-a lungul întregii săptămâni trecute, a intrat într-o nouă fază duminică, prin cifra avansată de şeful statului. Traian Băsescu a declarat la emisiunea „După 20 de ani” de la ProTv că salariile bughetarilor trebuie să crească cu 15%, pentru a ajunge la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% de la mijlocul anului 2010, potrivit realitatea.net.

 

“Reţeta asta cu crescutul salariilor fără fundament economic am mai văzut-o şi înainte de criză şi ea s-a văzut într-o economie cu presiuni inflaţioniste şi deficit de cont curent, dacă nu am o creştere de productivitate în economie ca să justifice creşterea salarială, totul se va vărsa în presiuni inflaţioniste şi deficit de cont curent. Vreau să ajung din nou acolo?”, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, pentru cursdeguvernare.ro.

El compară soluţia invocată de preşedintele Taian Băsescu cu un mecanism imposibil de tip perpetuum mobile, care funcţionează folosind aceeaşi cantitate de energie pe care tot el o produce funcţionând.

“Asta e o chestie absolut aberantă – cresc salariile ca să-mi urce consumul şi aşa o să am şi venituri mai mari la buget. Păi ce, economia e perpetuum mobile?! Atunci, nu ar trebui decât să creştem cheltuielile bugetare şi ele se autofinanţează – am mai auzit aberaţia asta la politicieni în trecut. Salariile mai mari trebuie să fie rezultanta unei economii care se formează mai bine. Baza solidă pentru creşterea salariilor este creşterea productivităţii. Dacă economia creşte mai mult şi mai bine, ai bază să creşti salariile, nu viceversa. Nu poţi să-mi aduci argumentul să creşti salariile ca să ai consum”, a mai spus economistul.

Potrivit calculelor sale, recuperarea integrală salarială pentru bugetari, din iunie 2012, (adică un plus de circa 16% faţă de nivelul actual) ar presupune un efect bugetar de peste 2 miliarde de lei numai anul acesta, fără nicio garanţie că banii se vor întoarce în economie.

“Dacă salariile vor fi crescute şi vor fi afectate 6-7 luni din anul acesta, discutăm de vreo 2 miliarde de lei. E o sumă mare, înseamnă 0,3-0,4% din PIB-ul pe anul acesta. Pe un an întreg discutăm de o sumă aproape dublă. Mie mi se pare că impactul este mai mult decât semnificativ.

În mod cert s-au făcut nişte economii la factura de salarii în sectorul bugetar prin reducerea personalului. Menţinerea regulii de angajare a unei persoane la 7 posturi eliberate face economii, dar nu atât de mare încât să poţi acomoda o creştere de 15-16% fără să iei bani şi din altă parte, iar din altă parte de unde poţi să iei? Dintr-un deficit mai mare, lucru care este discutabil dacă ne permitem sau nu, sau din altă zonă a cheltuielilor, ceea ce mi e pare un pic nepotrivit. Să reduc la investiţii şi să cresc salariile nu ştiu cât e de sănătos”, a spus preşedintele Consiliului Fiscal.

Pe de altă parte, Ionuţ Dumitru nu întrevede garanţii nici în sensul cheltuirii eficiente şi corecte a banilor în investiţiile de stat.

“Pe de altă parte, pot să şi argumentez, pentru că la investiţii şi aşa se cheltuişte ineficient. Spre exemplu, că dacă iau 1 miliard de lei din investiţii şi pun la salarii, cine îmi garantează că ce rămâne la investiţii se cheltuişte mai eficient? Nu am nicio garanţie”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.

Cele mai citite

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

O femeie şi-a înjunghiat fiul în vârstă de 34 de ani

O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă