17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportPatricia Țig, calificată în optimile turneului de la Hua Hin

Patricia Țig, calificată în optimile turneului de la Hua Hin

Ţig (25 ani, 105 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 13 minute, într-un meci cu un final tensionat. Românca a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu un sec 6-1, dar apoi a scăzut mult nivelul şi Wang s-a impus cu un scor identic în actul secund, 6-1.

Chinezoaica a început foarte bine setul decisiv, a condus cu 2-0, dar Ţig a revenit şi a câştigat trei ghemuri la rând (3-2), după care cele două jucătoare au mers cap la cap până în tiebreak. Ţig a avut 3-0 şi 4-1, dar a fost egalată, 4-4. Un moment controversat s-a petrecut la acest scor, Patricia contestând o minge pe care un arbitru de linie a considerat-o afară. Ţig a primit câştig de cauză după ”challenge”, dar arbitra de scaun a decis repetarea punctului, deşi Wang trimisese afară. Ţig a fost nemulţumită de decizie şi a protestat, însă a fost nevoită să rejoace punctul după intervenţia supervizorului WTA. Ţig s-a impus în cele din urmă cu 7-5.

Jucătoarea antrenată de Răzvan Sabău a avut 2 aşi şi a comis 8 duble greşeli, totalizând circa 60 de erori neforţate. Wang (25 ani, 56 WTA) a avut un as şi a făcut 5 duble greşeli.

Ţig şi-a asigurat un cec de 3.600 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi va înfrunta o altă reprezentantă a Chinei, Xiaodi You (23 ani, 210 WTA).

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă