27.5 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialUBB după „era Marga"

UBB după „era Marga”

Pentru Universitatea Babeş-Bolyai, în aceste zile, începe un nou capitol. Actualul (încă) rector Andrei Marga reprezintă o adevărată „eră” în istoria Universităţii şi are merite importante în transformarea UBB în cea mai mare şi mai complexă universitate din România.

Cu ajutorul prestigiului personal şi al relaţiilor sale, Andrei Marga a reuşit să dezvolte colaborări cu figuri importante la nivel mondial. Un alt merit este acela că a reuşit să prevină scindarea pe criterii etnice a universităţii clujene. Însă Andrei Marga lasă în urma sa şi multe probleme nerezolvate. Pe de o parte, este vorba de faptul că multe facultăţi ale universităţii clujene sunt, în mare măsură, fabrici de şomeri cu diplomă. Mulţi dintre angajatorii din Transilvania se plâng de calitatea scăzută a pregătirii absolvenţilor universităţii clujene.

Iar o altă problemă majoră este reprezentată de conflictele nerezolvate care mocnesc în UBB. Atacurile sale la adresa fostului premier, Emil Boc, şi a echipei de cadre didactice de la UBB promovată în Guvern nu au fost deloc elegante. Însă, în acest context, atunci când tragem linie şi facem totalul, constatăm că Andrei Marga are mai multe succese decât eşecuri. Iar eu, ca ardelean, îmi doresc ca noua echipă de conducere a UBB să ducă mai departe proiectele bune începute de Andrei Marga şi să încerce să evite greşelile acestuia.  Text Box:

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Închisoare cu executare pentru medicul care a luat mită de la pacienți. Decizia este definitivă

Fosta şefă a secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare Fosta şefă a Secţiei...

Închisoare cu executare pentru medicul care a luat mită de la pacienți. Decizia este definitivă

Fosta şefă a secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare Fosta şefă a Secţiei...

Liviu Antal a marcat din nou pentru Zalgiris! Românul e golgheter în Lituania

Atacantul român Liviu Antal continuă să impresioneze în campionatul Lituaniei. Patrick Popescu a fost, de asemenea, decisiv pentru Hegelmann, egalând în meciul împotriva liderului Panevezys. Liviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă