34.6 C
București
miercuri, 19 iunie 2024
AcasăSportPonta: Dacă accesam 20 de miliarde euro fonduri europene, nu mai era...

Ponta: Dacă accesam 20 de miliarde euro fonduri europene, nu mai era nevoie de împrumutul de la FMI

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că România este pe ultimul loc în UE la accesarea fondurilor europene, “cei mai ieftini bani din lume”, iar dacă s-ar fi accesat 20 de miliarde de euro de la UE nu mai era necesar împrumutul de la FMI, potrivit Mediafax.

“Puteam să folosim 20 de miliarde de euro, adică exact cât am împrumutat de la FMI şi CE şi aşa nu ar fi trebuit date înapoi de noi şi generaţiile următoare”, a spus Ponta, la dezbaterea organizată de USL pe tema absorbţiei fondurilor europene.

El a acuzat incapacitatea guvernării actuale de a folosi banii europeni şi a arătat că, potrivit unei analize a USL, plăţile interne către beneficiarii proiectelor europene pentru exerciţiul 2007-2013 se ridicau în România la 31 ianuarie la numai 15,60%, fiind pe ultimul loc dintre cele 27 state membre.

Ponta a spus că, dacă Guvernul nu a reuşit să asigure de la bugetul de stat toate sumele necesare pentru cofinanţarea proiectelor europene, aceasta rămâne o obligaţie pentru 2013 a guvernării USL, pentru a reuşi să fie salvată dezangajarea fondurilor europene ale României, “atâtea câte ar mai putea fi salvate în acest ceas, al treisprezecelea”.

El a spus că l-ar ţine în continuare pe Leonard Orban ca ministru al Afacerilor Europene, dar nu şi ministerul în forma sa actuală.

“Un minister construit în septembrie ca să fie paratrăznet şi ţap ispăşitor pentru corupţia generalizată şi incompetenţa din celelalte ministere nu îşi are niciun fel de sens”, a spus liderul USL. El a adăugat că şi la şefia ANRMAP nu ar mai numi-o pe “prietena unei doamne ministru, pusă acolo ca să acopere în hârtii incompetenţa şi frauda” unora dintre responsabilii gestionării fondurilor europene.

De asemenea, Ponta a precizat că nu s-a primit răspuns din partea guvernanţilor cu privire la propunerile în privinţa fondurilor europene făcute la punctul 5 al discursului său de la votul privind învestirea Cabinetului Ungureanu.

El a reiterat că USL susţine simplificarea ghidurilor şi procedurilor privind accesarea fondurilor europene, modificarea legii achiziţiilor publice, scutirea de la plata TVA în proiectele europene pentru că se pierde astfel un sfert din valoarea lor, introducerea unei interdicţii exprese de a mai fi finanţate de la bugetul de stat lucrări şi proiecte care pot fi asigurate din fonduri europene, reintroducerea salarizării suplimentare pentru angajaţii din sectorul bugetar care lucrează cu fonduri europene, externalizarea evaluării proiectelor ca în Polonia.

Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a evidenţiat că USL a iniţiat organizarea dezbaterii de luni cu reprezentanţii patronatelor, ai beneficiarilor de proiecte şi ai autorităţilor de management pentru că absorbţia fondurilor europene este un domeniu care trebuie depolitizat. El a subliniat că USL nu doreşte să facă “polemică” şi nici nu poate să nu critice şi să prezinte diagnoza sa “severă şi sinceră” doar “de dragul moderaţiei”.

El a mai adăugat că ideea promovată de “propagandiştii” guvernării că “USL nu oferă soluţii” este contrazisă de această dezbatere şi de prezentarea de către USL a documentului care propune 15 soluţii pentru îmbunătăţirea ratei de absorbţie.

La rândul său, liderul PC, Daniel Constantin, a arătat că, deşi Guvernul, Preşedinţia şi liderii coaliţiei majoritare dau asigurări că se va eficientiza absorbţia fondurilor europene, “de la vorbe la fapte este o prăpastie”.

Cele mai citite

Coșuri de gunoi și europubele: colectează eficient si responsabil deșeurile rezultate din activitatea companiei tale!

Gestionarea gunoiului în cadrul companiei tale este o adevărată provocare? Știai că aceasta se poate realiza în mod cu adevărat eficient și responsabil? Dacă...

Liderii PSD și PNL negociază data alegerilor prezidențiale din România. Despre un candidat comun nu se mai pune problema

Liderii celor două partide aflate la guvernare, PSD și PNL, se vor întâlni, astăzi, 19 iunie, într-o ședință de coaliție în care să decidă...

Incendiu de vegetație în Grecia, în afara Atenei, alimentat de vântul puternic

Pompierii s-au luptat cu un incendiu în orașul Koropi, situat la 30 de kilometri sud de Atena, în timp ce vântul puternic a întețit...
Ultima oră
Pe aceeași temă