Un studiu realizat la nivel naţional arată că un medicament pe bază de Serenoa repens, un extract din fructe de palmier, îi ajută semnificativ pe bărbaţii care au probleme cu prostata.
La fel cum femeile încep să aibă noduli la sân după ce trec de vârsta de 50 de ani, tot aşa şi bărbaţii au probleme cu prostata. La tinereţe, prostata unui bărbat este de mărimea unei castane. Mai târziu, când nivelul testosteronului scade, aceasta se măreşte în volum şi aşa apare adenomul de prostată. Incidenţa maximă a bolii se produce după împlinirea vârstei de 60 de ani.
Medicament care uşurează simptomele
În aceste condiţii, cercetătorii şi medicii au căutat soluţii care să rezolve această problemă încă din stadiul incipient şi au găsit sprijin inclusiv în fitoterapie. Un studiu realizat în România, timp de doi ani, în şapte instituţii medicale arată că un medicament pe bază de extract etanolic de Serenoa repens (o substanţă extrasă din fructul palmierului pitic) aduce rezultate bune în tratarea adenomului de prostată aflat în stadiu incipient.
„Faţă de alte medicamente pe bază de extracte din plante, acesta are la bază studii clinice. În stadiile incipiente ale bolii poate fi administrat de sine stătător sau în combinaţie cu alte medicamente şi are avantajul că uşurează simptomele”, a explicat medicul Ioanel Sinescu, şeful departamentului de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal de la Fundeni.
Urinările nu mai sunt atât de frecvente
Tratamentul cu Serenoa repens, în dozaj de 320 de miligrame, trebuie administrat minimum trei luni în formele uşoare şi moderate ale adenomului de prostată.
„Pot trece până la trei luni până la atingerea eficacităţii complete. De reţinut şi faptul că medicamentul nu are efecte adverse şi nici nu este toxic”, mai spune medicul.
Rezultatele studiului arată că acest tratament creşte semnificativ calitatea vieţii încă după prima lună de tratament. „Vezica se goleşte mult mai uşor, urinările nu mai sunt atât de frecvente, somnul este mai bun”, a adăugat Sinescu.
Teste de rutină după vârsta de 40 de ani
Până la vârsta de 60 de ani, aproape 60% din bărbaţi suferă de probleme cu prostata (ex: hiperplazie benignă de prostată). Pentru a evita să ajungeţi într-o fază avansată a bolii şi să fie nevoie de chirurgie, este indicat să vă faceţi din timp o serie de teste. „După ce au trecut de 40 de ani, bărbaţii ar trebui să îşi verifice prostata. Dacă nu fac asta, există inclusiv riscul apariţiei cancerului prostatic”, spune medicul urolog Ioanel Sinescu.
Mai exact, trebuie să vă măsuraţi antigenii specifici prostatei (PSA), să faceţi o ecografie, o urografie şi, dacă este necesar, şi alte investigaţii.
„Toate aceste analize vă ajută să preveniţi probleme mai mari”, sugerează medicul Ioanel Sinescu.
Doi ani de teste, în şapte spitale din ţară
Studiul despre Serenoa repens s-a derulat timp de 24 de luni, în şapte instituţii medicale din Bucureşti, Timişoara, Arad, Cluj. Iată care sunt spitalele în care s-a testat medicamentul.
Centrul de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal Fundeni
Clinica de urologie a Spitalului „Sf. Ioan” Bucureşti
Spitalul clinic de urologie „Th. Burghele” Bucureşti
Clinica de urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Timişoara
Departamentul de urologie al Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad
Spitalul Municipal Universitar Cluj-Napoca
Se îmbunătăţeşte funcţia sexuală
Interesul pentru agenţi fitoterapici (cum este şi Serenoa repens) este în creştere atât în Europa, cât şi în America de Nord. „Şi medicamentele obişnuite au de multe ori la bază extracte din plante”, a explicat Ioanel Sinescu. Studiul realizat la nivel naţional a arătat că există îmbunătăţiri semnificative ale fluxului urinar şi ale calităţii vieţii pacienţilor cu hiperplazie benignă de prostată. Potrivit rezultatelor studiului, volumul mediu al prostatei după 24 de luni a înregistrat o scădere de 10%. Nu în ultimul rând, după 24 de luni de tratament, nici un pacient nu a experimentat efecte adverse. Mai mult, s-a observat o scădere considerabilă a „scorului iritativ” şi o îmbunătăţire a funcţiei sexuale. Greu să se lase de fumat nu le este doar celor care suferă de boala Buerger.