Fundaţia Academia Civică a pus în valoare clădirea în care a fost exterminată elita interbelică a României.
Pe măsură ce trec anii, generaţiile care vin după noi ştiu mai puţin despre începuturile organizării Memorialului de la Sighetu Marmaţiei, fostă închisoare-mormânt de pe timpurile imperiilor străine. Închisoare în care, iată, şi regimul comunist a exterminat, programatic, floarea intelectualităţii române, făuritorii Marii Uniri de la 1918, ofiţeri de toate gradele ce au luptat pentru dezrobirea Ardealului, după 23 august 1944, oameni de ştiinţă, profesori universitari, medici, înalţi prelaţi din rândurile confesiunilor existente în Transilvania sau simpli ţărani şi muncitori, ce s-au ridicat împotriva comunismului, frecvent, cu arma în mână…
Un asemenea spaţiu concentraţionar trebuia, se impunea, să devină un Panteon naţional al durerii şi suferinţei unui popor subjugat, luat în „primire” de haita instaurată la putere, cu mulţi alogeni în sânul ei, sfâşiind-o fără scrupule din toate punctele de vedere, imediat după 1944.
Totul a început la Strasbourg
Începutul istoriei Memorialului a fost făcut pe 29 ianuarie 1993. În acel an, la Strasbourg, cunoscuta scriitoare şi disidentă Ana Blandiana a solicitat secretarului general al Consiliului Europei, Catherine Lalumierè, sprijin pentru transformarea închisorii de la Sighet într-un Memorial care, redat circuitului public, să arate vizitatorilor cruzimea fără limită a torţionarilor păgâni, „metode” de exterminare, cum numai la Auschwitz s-au mai constatat.
Şi iată, cererea adresată Consiliului Europei a fost aprobată, iar Consiliul Local a transferat clădirea închisorii în patrimoniul Fundaţiei „Academia Civică”, aşa încât, în acelaşi an, între 22 şi 23 mai, Alianţa Civică şi toţi cei care s-au declarat gata să susţină ideea, au luat parte la primul simpozion intitulat atât de sugestiv: „De la adevărul istoric la judecata istoriei”. Ca apoi, în toamnă, Alianţa Civică să-şi înfiinţeze departamentul de istorie orală, cu filiale în 21 de judeţe şi colaboratori de prestigiu la National Sound Archive şi The Oral History Society din Londra, după care, însufleţiţi de idee, toţi colaboratorii Alianţei Civice, au ţinut să-i sprijine pe Ana Blandiana şi Romulus Rusan, în vederea elaborării unui proiect de amenajare a Memorialului, cât mai aproape de scopul urmărit: Dorana Coşovesnu, arhitectul Alexandru Beldiman, Alexandru Zub etc.; proiect apreciat apoi şi de o delegaţie a Consiliului Europei din care au făcut parte peronalităţi de prim rang, precum Jose-Maria Ballester, pe atunci directorul Patrimoniului Cultural şi al doamnei Isil Gachet. administrator al Diviziei Drepturilor Omului.
Apoi, pentru ca Memorialul să aibă o susţinere cât mai largă, s-a înfiinţat Fundaţia „Academia Civică”, preşedinte fiind Ana Blandiana. Din Fundaţie au făcut parte aproape 200 de oameni. Rolul ei a fost şi acela de a propaga, prin cărţi, publicaţii, filme etc., ceea ce s-a întâmplat în România în anii de teroare comunistă. Desigur, au urmat şi alte simpozioane tematice – unele organizate cu sprijinul Fundaţiei „Hanns Saidel” din Germania, dar Memorialul a devenit şi o şcoală pentru elevi şi studenţi care au compus lucrări pe temele aflate aici, unele fiind premiate şi publicate în Analele Sighet.
Manifestări de înalt prestigiu
Între manifestările de înalt prestigiu ţinute la Sighet a fost simpozionul intitulat „Instaurarea comunismului – între rezistenţă şi represiune”, care s-a bucurat de un mesaj al lui Daniel Tarschys, secretarul general, de atunci, al Consiliului Europei, şi de participanţi din 11 ţări, care au prezentat 82 de comunicări, moderatori fiind acad. Şerban Papacostea şi Al. Zub, dar şi profesorul englez Dennis Deletant. Tot cu acest prilej s-au prezentat filmele documentare, în premieră naţională „Cazul Motrescu” de Nicolae Mărgineanu şi „ Grindul de exterminare Periprava” de Paul Prisada, între manifestări fiind şi expoziţia documentară îngrijită de Dorana Coşoveanu şi Eugen Şeban, precum şi recitalul din poezia închisorilor susţinut de Leopoldina Bălănuţă şi Ovidiu Iuliu Moldovan.
Să mai subliniem că în 6 iulie 1995 Lucia Hossu-Longin prezintă episodul 42 din serialul TV, Memorialul Durerii, închinat exclusiv Memorialului de la Sighet. Să sperăm că acest templu al românilor patrioţi şi martiri nu va intra în uitare şi că, unele manifestări specifice, precum acţiunea lui Marius Oprea de identificare şi deshumare a atâtor oameni împuşcaţi de fosta scuritate, sau a arhivei de Istorie Orală existentă de la UBB, condus şi îndrumat de prof. univ. dr. Doru Radosav, institut a cărui arhivă de casete cu mărturii înregistrate, reprezintă tot atâtea probe despre teroarea şi crimele din timpul comunismului în România, toate acestea putând prilejui noi manifestări, cu evocări specifice la Memorialul din Sighet.
Generaţiile cele mai tinere de azi să treacă pe acolo şi să reţină, ca pe un avertisment, ceea ce se poate întâmpla cu viaţa lor când regulile democraţiei reale şi ale statului de drept sunt călcate în picioare. (Sursa: Analale Sighet 2)
