De la New York la Atena, Londra, Madrid şi Budapesta bântuie un vânt de frustrare care scoate oamenii în stradă. Vântul a ajuns şi la Bucureşti – scânteia a fost reforma sănătăţii.
Preşedintele a justificat retragerea legii spunând că oamenii „nu vor schimbarea”.
Dar însuşi faptul că manifestările au continuat îi demonstrează preşedintelui că se înşală. Oamenii ies în stradă tocmai pentru că îşi doresc adevărata reformă pentru care l-au ales în 2004. Nu doar o lege, ci întreaga funcţionare a statului trebuie schimbată! Acesta este, de fapt, mesajul străzii.
Iată un paradox: de ce atunci când avem de-a face cu un preşedinte care îşi propune reforma şi modernizarea statului, manifestanţii scandează „Jos Băsescu!” sau „Băsescu, pentru noi, e Ceauşescu 2″?!
Sociologia comunicării spune că rupturile se produc atunci când scopul şi mijloacele nu sunt aliniate. Astfel, cei care îl susţin pe Traian Băsescu cred în scopul preşedintelui de a lăsa moştenire generaţiilor viitoare un stat modern, reformat şi eficient. După părerea mea, acest obiectiv împărtăşit, şi nu neapărat oportunismul, explică de ce atâţia intelectuali s-au aliniat cu bună-credinţă în spatele preşedintelui. Detractorii lui Traian Băsescu, pe de altă parte, se uită la mijloacele utilizate de preşedinte în atingerea scopului său şi văd cu precădere: lipsa de legitimitate a procesului democratic, uriaşa corupţie, lipsa de transparenţă şi faptul că PDL pare să fie, sistematic, singurul câştigător, politic şi financiar, din efortul de „modernizare”.
Atât timp cât scopul reformei şi mijloacele ei nu sunt aliniate, se va pune mereu întrebarea: preşedintele îşi doreşte cu adevărat modernizarea statului sau se foloseşte de ea pentru a consolida puterea şi averea sa şi a acoliţilor săi?
Modernitatea înseamnă, între altele, supremaţia procedurii. În „statul de drept”, legitimitatea vine din procesul de elaborare a politicilor publice, şi nu din scopul lor, pentru că într-o democraţie adevărată niciodată scopul nu scuză mijloacele! În cazul unei legi precum cea a sănătăţii, un scop dezirabil a fost deturnat de mijloace inadecvate: procedura de elaborare a legii a fost viciată, procesul nu a fost transparent, nu a existat acea largă consultare cu specialiştii şi viitorii beneficiari (sau agenţi) ai reformei care să asigure că proiectul este însuşit de toţi, nu s-au propus mecanisme care să asigure absenţa corupţiei, etc. În absenţa acestor elemente care conferă legitimitate, năzuinţa preşedintelui de a moderniza sistemul de sănătate nu poate fi considerată serioasă. Altfel ne întoarcem la iadul comunist, care era pavat cu bune intenţii…
Capcana în care a căzut Traian Băsescu a fost să creadă, şi de această dată, că scopul scuză mijloacele – o imposibilitate într-un stat de drept! Atâta timp cât preşedintele va rămâne un „preşedinte jucător” atunci când instituţiile nu îi permit acest lucru, orice intenţie de reformă va fi, în mod paradoxal, periclitată de însuşi demersul întreprins în favoarea ei! Aşa e viaţa, plină de ironii…
Se spune că Dumnezeu este în detalii – şi diavolul la fel. Am auzit pe stradă multe sloganuri vulgare şi injurioase care m-au întristat, pentru că deturnează atenţia de la fondul problemei la formă. Dar incredulitatea publicului faţă de tentativa de modernizare a României este lesne de înţeles: atunci când una dintre numeroasele genţi ministeriale, ce se înţelege că adăpostesc cheile dezvoltării naţionale, costă cât un salariu anual, este greu să înţelegi cine de fapt profită de „reforma”…
Întreaga clasă politică românească actuală este compromisă. Indiferent de cine vine la putere acum sau la toamnă, locul preşedintelui Băsescu în istorie va fi dat de cum îşi exercită puterea de a fi arbitru, nu cea de a fi jucător! Doar rolul de gardian al legilor şi de garant al procedurilor îi va permite preşedintelui să fie cel care descătuşează România de tarele comunismului.
Prin urmare, în mod paradoxal, protestatarii îi fac un serviciu preşedintelui, dacă acesta cu adevărat îşi doreşte modernizarea României. Plecând de la acest punct zero dat de stradă, testul intenţiilor prezidenţiale va fi dat nu de cine exercită puterea, ci de cum!
Cum spunea preşedintele american Abraham Lincoln: „poţi să prosteşti toţi oamenii o parte din timp, sau poţi să prosteşti o parte din oameni tot timpul, dar nu poţi să prosteşti toţi oamenii, tot timpul”… 
Dr. Sandra Pralong este expert în comunicare şi dezvoltare internaţională
