22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialOuăle de găini "stresate", interzise la comercializare

Ouăle de găini „stresate”, interzise la comercializare

Trei ferme din judeţul Sibiu au rămas fără autorizaţie de comercializare a ouălor pentru populaţie, până la crearea unor condiţii mult mai bune pentru găinile pe care le cresc, care sunt ţinute în cuşti şi sunt considerate stresate. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a anunţat că fermele Sibavis, care au un efectiv de 34.660 găini, Neamira Bratei, cu 7.000 găini şi Adel Tib Apoldu de Jos, cu 3.200 găini, nu vor mai putea comercializa ouă până nu vor îmbunătăţi condiţiile în care sunt crescute găinile.

Ce spun autorităţile

„Până când vor reuşi să creeze condiţii pentru creşterea găinilor la sol, cum cere UE, patronii celor trei ferme sibiene trebuie să facă investiţiile, pe care le-au anunţat, în cursul lunii ianuarie. Ouăle produse de găinile stresate vor fi folosite deocamdată în industria alimentară”, arată comunicatul DSVSA Sibiu.

Cele mai multe găini din crescătoriile sibiene sunt crescute la sol, în halele deţinute de patru ferme, dintre care cea mai importantă este Ovosib din Cristian, care are 55.660 de păsări. Totuşi, în judeţ nici un fermier nu a reuşit să întrunească toate condiţiile pentru a-şi transforma crescătoria într-una ecologică.

Cele mai citite

Grevă generală în sănătate: SANITAS oprește activitatea pe termen nelimitat și acuză presiuni asupra angajaților

Reprezentanții federației dau asigurări că, pe durata grevei, vor fi menținute serviciile medicale esențiale și urgențele, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de...

Zelenski: Ucraina se apropie tot mai mult de NATO. Vizită la baza navală britanică din Portsmouth

După încetarea conflictului, aceste nave vor avea un rol esențial în operațiunile de deminare a apelor teritoriale ucrainene, afectate de războiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,...

Rusia amenință cu represalii, după expulzarea unui diplomat de la Ambasada din București

Oficialul rus a respins acuzațiile formulate de partea română, susținând că acestea sunt lipsite de temei și calificând măsura drept un gest neprietenosFederația Rusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă