22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalSuperofertă de seriale în prag de 2012

Superofertă de seriale în prag de 2012

Televiziunile noastre, fie generaliste, fie de nişă, vor să îşi ţină cât mai mult timp telespectatorii lipiţi de micile ecrane fidelizându-i în primul rând prin seriale, după diverse reţete de succes. Televiziunea publică mizează în continuare pe creaţiile coreene care au rupt inimile doamnelor, în timp ce canalele specializate pe film merg pe creaţii de top americăneşti.

Aşa se face că alunecosul, diabolicul şi seducătorul Nucky Thompson (Steve Buscemi), supranumit „Ţarul din Atlantic City”, revine pe 6 ianuarie la HBO. Serialul „Imperiul din Atlantic City”, recompensat cu o mulţime de Globuri de Aur, îi răsplăteşte pe fanii din România cu un nou sezon.

Plasată la câteva luni după finalul sezonului 1, acţiunea din „Boardwalk Empire II” are loc în 1921, după ce Nucky şi locotenenţii săi – printre care şi Jimmy Darmody, un tânăr întors pe pe frontul primului război mondial- par a-şi fi întărit dominaţia, mai ales după ce Nucky a fost ales primar. Totuşi, în urma unui atac sângeros al Klu Klux Klan-ului la depozitul cu băutură ilegală al lui Chalky White, Nucky se trezeşte că imperiul său începe să fie ameninţat mai întâi de agenţii federali care-l arestează pentru fraudă electorală şi îi devastează biroul, apoi de membrii cercului său interior şi chiar de familia care se aliază cu tatăl lui Jimmy într-o încercare de a-l pune pe Nucky la pământ. În plus, ceilalţi mafioţi abia aşteaptă să-i ia locul.

Dustin Hoffman şi Nick Nolte, pasionaţi de cursele de cai

Tot pe HBO va începe pe 7 ianuarie un nou serial despre bucuriile şi frustrările muncii corporatiste: „Iluminata Amy”. În centrul acţiunii este plasată o directoare de companie (Laura Dern) care trece printr-o criză existenţială şi profesională. După câteva luni de meditaţie la un centru specializat, ea se reîntoarce la birou cu forţe proaspete şi decisă să schimbe lumea, spre disperarea angajaţilor. Deşi nu sună promiţător pentru oamenii muncii, acest serial este o comedie spumoasă ce pune la zid viziunea corporatistă despre lume şi viaţă.

O serie ce se anunţă o încântare pentru cinefili este „Luck” („Norocul“), cu Dustin Hoffman, Nick Nolte şi Dennis Farina, al cărei episod pilot difuzat pe 30 ianuarie, la ora 20.00, a fost regizat de legendarul Michael Mann. „Luck”, o serie originală HBO, ne introduce în lumea plină de adrenalină a curselor de cai şi a celor care-şi riscă averea şi viaţa cuprinşi fiind de o boală fără leac: febra pariurilor.

Tot HBO prezintă începând din 7 ianuarie ultimul sezon din „Anturaj”, comedia de succes despre Vince Chase, un star hollywoodian, şi anturajul său pestriţ de prieteni şi colaboratori. În noua serie, Vince revine acasă de la o clinică de deintoxicare şi e gata să-şi ia viaţ de la capăt, în timp ce membrii găştii sale se confruntă, la rândul lor, cu tot soiul de probleme şi ispite.

Pe Cinemax continuă şi în ianuarie un interesant serial documentar realizat de Carey Roberts intitulat „De la carte la film” care urmăreşte modul în care se realizează ecranizările. Veţi putea vedea astfel, după cum se promite încă din titlu, drumul parcurs de la pagina de carte până la cadrele de film.

De la House la Iljimae, pe TVR

Pe TVR1, continuă din 9 ianuarie sezonul 4 din aventurile urâciosului Doctor House, urmând ca la finalul lunii să înceapă sezonul 7 din „Anatomia lui Grey”. Seria coreeană „Legendele palatului” continuă din 15 februarie cu o nouă saga a unui mare erou: „Povestea cavalerului rătăcitor şi a frumoasei Moon River”.

Timp de 24 de episoade, nenumăraţii fani ai deja faimoaselor seriale coreene îl vor putea urmări pe eroul tragic Iljimae. Copil din flori, născut din dragostea ilicită dintre o servitoare şi un înalt dregător, Iljimae a fost abandonat de mic sub un cais. De aici îi vine şi numele, „Iljimae” însemnând „ramură de cais”. El este adoptat de o familie, dar ajuns adolescent porneşte în căutarea adevăratelor sale rădăcini. Fiind considerat un bastard, el nu este văzut cu ochi buni de societate. Rănit sufleteşte, el se răzvrăteşte împotriva modului în care e orânduită lumea, el devine haiduc, transformându-se într-un personaj justiţiar care vrea să îndrepte răul cu orice preţ. De câte ori înfăptuieşte un act de justiţie, Iljimae lasă în urma sa o ramură de cais, ca „semnătură”. Din „reţetă” nu puteau lipsi ingredientele de bază: dragostea şi răzbunarea.

Docu-reportaje pe TVR Cultural

Canalul public destinat culturii continuă şi în ianuarie o serie foarte instructivă de filme ce sunt situate la graniţa dinre documentar şi reportaj adunate sub titlul „360 °-GEO”. Astfel, pe 8 ianuarie, puteţi afla cum funcţionează ciudatul sistem al capitalismui chinez în filmul „Încălţăminte made in Wenzhou”, realizat de Sven Jaax.

Oraşul Wenzhou a devenit una dintre cele mai importante platforme ale capitalismului din China. Aproape toţi ochelarii, aparatele de ras electrice, yalele şi 80 la sută dintre lanternele „made in China” sunt produse în acest oraş. Dar, mai presus de toate, Wenzhou este capitala mondială a pantofilor. Anual, se fabrică aici 1,5 miliarde de perechi de pantofi şi 400.000 de oameni lucrează în industria locală de încălţăminte. Veţi afla din acest film de ce are China o economie atât de performantă, dar şi ce preţ plăteşte populaţia pentru asta.

Cele mai citite

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din estul României

Rusia ar bruia comunicațiile electronice din unele regiuni ale unor țări europene, inclusiv în estul României, susține un raport publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru...

Nicu Ștefănuță cere lămuriri Jandarmeriei pentru comportamentul abuziv la care a fost martor, la protestul de solidaritate cu Palestina care a avut loc sâmbătă,...

Sâmbătă, 18 mai, a fost organizat protestul în solidaritate cu Palestina, care a pornit de la Piața Universității și a continuat până în Piața...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă