Fostul șef al Statului Major al Armatei Italiei, amiralul Luigi Binelli Mantelli, consideră că Rusia dorește încercuira Europei, prin intervenţia militară a în Libia şi suplimentarea prezenţei militare în Marea Neagră şi Marea Mediterană, potrivit Mediafax.
Într-un interviu acordat publicației EUObserver, Luigi Binelli Mantelli, care a fost şef al Statului Major al Armatei Italiei în perioada 2013-2015, a argumentat că încercarea Rusiei de a instala capacităţi militare în Libia are o miză mult mai mare decât accesul la resurse de petrol, gestionarea imigraţiei sau combaterea terorismului.
„Principalul obiectiv al preşedintelui Vladimir Putin este ca Rusia să joace un rol din ce în ce mai mare ca putere mondială, pentru a depăşi oarecum chiar şi Statele Unite ca lider al ordinii internaţionale post-Războiul Rece.Rusia consolidează prezenţa militară strategică în regiunea Arctică, în Marea Baltică, în Marea Neagră şi în regiunea Mediteranei, creând un arc de fier", atrage atenţia amiralul italian.
Surse militare au semnalat recent că Rusia ar fi mobilizat membri ai forţelor speciale şi avioane militare în vestul Egiptului, în apropierea frontierei cu Libia.
În anul 2014, Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea, iar între timp a luat măsuri pentru consolidarea prezenţei militare în regiunea Mării Negre. În plus, Forţele Navale ruse au suplimentat prezenţa în largul Siriei şi vor avea acces, alături de China, la o bază maritimă din Djibouti. Avioane militare ruse efectuează frecvent zboruri în zona Canalului Mânecii. Moscova argumentează că pur şi simplu adoptă măsuri simetrice ca reacţie la suplimentarea efectivelor NATO în estul Europei.