12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialComorile din lut de la Turda

Comorile din lut de la Turda

Cele mai preţioase artefacte ale olarilor turdeni din secolul al XIX-lea vor fi expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

 

În urmă cu o sută de ani, Turda era renumită pentru măiestria olarilor săi, care produceau o ceramică de calitate, ce putea rivaliza cu cea de la Horezu, Corund ori din zona Rădăuţilor. Apogeul olăritului turdean a fost atins în secolul al XIX-lea, când artefactele realizate de meşterii din oraşul de pe râul Arieş ajungeau până la Viena, Bratislava, Praga ori Budapesta.

În perioada interbelică, mulţi meşteri turdeni s-au reprofilat pe producţia de sticlă, ce avea mai mare căutare şi care asigura un profit mai mare. Iar această tradiţie a dispărut cu totul în perioada comunistă, astfel că, în prezent, nu mai există nici măcar un meşter turdean care să producă ceramică în stilul tradiţional.

Tradiţie readusă la viaţă

Angajaţii Muzeului Etnografic al Transilvaniei încearcă să readucă la viaţă interesul pentru această artă, prin expoziţii tematice şi prin cursuri pentru copii. Până la finalul lunii ianuarie, la sediul muzeului este deschisă o expoziţie care pune în valoare frumuseţea vechii ceramici de Turda. “Olăritul turdean a atins apogeul în secolul al XIX-lea. S-a perfecţionat un stil care era caracterizat prin anrobarea în alb a vaselor şi colorarea cu albastru de cobalt, tehnică care a adus faimă olarilor turdeni. La începutul secolului al XIX-lea s-au folosit mai multe culori: verde, albastru, roşu aprins, maro pe un contur subţire maroniu. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, s-a practicat anrobarea cu maro, contur cu alb şi îmbogăţirea suprafeţei cu câteva pete de culori: albastru, verde, portocaliu. Expoziţia conţine pe lângă piese aparţinând colecţiilor Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi câteva documente provenite dintr-o colecţie particulară”, spun reprezentanţii muzeului.

Centru meşteşugăresc

La mijlocul secolului al XIX-lea, Turda era unul dintre cele mai importante centre meşteşugăreşti din Transilvania. Dincolo de atelierele de olărit, existau forjerii, dar şi fabrici care produceau bere ori cărămizi. Tradiţia vechilor meşteşuguri a fost întreruptă brutal în timpul perioadei comuniste, când autorităţile au început un program abrupt de industrializare forţată a comunităţii.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă