29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSportBăsescu: Dacă statele membre UE vor rămâne dispersate vor avea toţi de...

Băsescu: Dacă statele membre UE vor rămâne dispersate vor avea toţi de pierdut

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la o dezbatere cu mediul de afaceri că Uniunii Europene îi trebuie „mai multă integrare” care să o facă competitivă şi cu economiile Chinei, Indiei şi Braziliei, apreciind că dacă statele membre UE vor rămâne dispersate vor avea toţi de pierdut, scrie Mediafax.

„Eu nu cred că Uniunea Europeană poate fi, pe termen lung, dacă se menţine aşa cum este acum, un competitor de primă mărime în lumea globalizată. Uniunii îi trebuie mai multă integrare şi îi trebuie politici generale care să o facă competitivă şi cu economia Chinei, şi cu economia Indiei şi cu economia Braziliei”, a spus preşedintele Băsescu la o dezbatere cu mediul de afaceri.

El s-a declarat convins că dacă Uniunea Europeană nu va ajunge la o integrare economică, fiscală şi monetară puternică „nu va fi capabilă să facă faţă competiţiei într-o lume globalizată şi, rând pe rând, statele UE vor fi plătitoarele efectelor globalizării”.

„Azi e Grecia, mâine, Spania, poimâine, Portugalia, răspoimâine România. Vine şi rândul Franţei şi al Germaniei. Opinia mea este că UE are o singură şansă: o economie integrată puternic, ceea ce înseamnă să convenim şi limite politice în care Uniunea îşi desfăşoară activitatea în mod unitar. Numai în felul acesta UE ar putea să se afle la pupitrul de comandă al procesului economic într-o globalizare tot mai profundă”, a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat că dacă statele membre UE vor rămâne dispersate „vor pierde toţi”.

„Dacă vom rămâne dispersaţi, fără să avem politici economice unitare, care să aibă în vedere creşterea competitivităţii şi rămânerea noastră pe puntea de comandă a procesului de globalizare, vom pierde toţi. E adevărat, pierdem pe rând, dar pierdem toţi”, a spus Băsescu.

Cele mai citite

Canicula se prelungește în toată România. ANM anunță temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale

Valorile maxime vor varia între 28 și 33 de grade Celsius pe litoral, în timp ce în Câmpia de Vest termometrele pot urca până...

Companiile apropiate de Viktor Orban își schimbă strategia după instalarea noului guvern din Ungaria

Analiștii avertizează că firmele care au depins de contractele publice ar putea avea dificultăți, iar unele riscă să dispară în noul context politic.Marile companii...

Presiune uriașă asupra lui Gianni Infantino! Se pregătește lupta pentru șefia FIFA

UEFA și tot mai mulți oficiali din fotbalul mondial contestă poziția lui Gianni Infantino, iar numele posibililor succesori au început deja să fie vehiculate.Criza...
Ultima oră
Pe aceeași temă