32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialSile Cămătaru a părăsit Penitenciarul Jilava

Sile Cămătaru a părăsit Penitenciarul Jilava

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, în urma deciziei de eliberare dispuse de Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax.

“Am ieşit din închisoare cu gânduri bune. Vreau să merg la doctor”, a spus Sile Cămătaru, la ieşirea din penitenciar.

Tribunalul Capitalei a admis, luni, recursul lui Sile Cămătaru, faţă de decizia prin care, în 24 noiembrie, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea de liberare condiţionată.

Vasile Balint făcuse respectiva cerere în dosarul în care fusese condamnat la 13 ani de detenţie pentru săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.

În aprilie 2008, fraţii Vasile şi Ion Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru), mama acestora, precum şi alte rude ale acestora au fost condamnaţi pentru sechestrare de persoane, înşelăciune şi proxenetism. Nuţu Cămătaru a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie 2009, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru favorizarea infractorului, fiind achitat pentru complicitate la înşelăciunea lui Shaul Peleg, într-un caz amplu de crimă organizată privind fapte de proxenetism, sechestrre de persoane, şantaj, înşelăciune, cămătărie, recuperări de bani, încasări de taxe de protecţie. Sile Cămătaru a fost condamnat de instanţa supremă la 13 ani de detenţie.

În 28 mai 2010, Ion Balint a părăsit închisoarea.

În 3 mai 2004, Sile Cămătaru a fost arestat pentru mai multe tîlhării, sechestrare de persoane şi asociere cu alţi indivizi pentru comitere de infracţiuni. Potrivit procurorilor, în noaptea de 7 spre 8 septembrie 2003, Sile Cămătaru – împreună cu Silviu Dudiţă, zis Fluturică, Florin Grigore, zis Bulgaru, Ion Lungu, Adrian Panduru, Laurenţiu Roman şi Irina Elena Cerga, toţi făcînd parte dintr-un grup organizat – l-au deposedat pe Shaul Peleg de mai multe bunuri (bijuterii, ceas, medicamente, 13.000 de dolari, 20 de milioane de lei şi o geantă de piele de culoare maro cu ustensile speciale pentru determinarea calităţii pietrelor preţioase).

Cele mai citite

UNICEF, concluzii îngrijorătoare cu privire la copiii din România. 41,5% dintre aceștia, în risc de sărăcie şi excluziune socială

UNICEF a pregătit o serie de activități distractive și educative pentru copii și părinți, oferindu-le oportunitatea să se bucure împreună și să învețe lucruri...

Italia rămâne fermă: se opune ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia

Ministrul de externe italian Antonio Tajani şi-a reafirmat sâmbătă opoziţia faţă de posibilitatea ca Ucraina să folosească arme italiene pentru a lovi Rusia şi...

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova a produs o evaziune fiscală de peste 500000 de euro din vânzarea de bere

Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei....
Ultima oră
Pe aceeași temă