Multe produse din plastic „made in China”, inclusiv jucării, pot conţine substanţe de natură să provoace tulburări hormonale şi chiar unele forme de cancer, susţin specialiştii români în sănătate publică. Unele ţări din UE au sistat deja importuri de acest fel, iar România a introdus limitări consistente.
Specialiştii în sănătate publică vă sfătuiesc să evitaţi în continuare încălţămintea, jucăriile, biberoanele şi alte produse din plastic aduse din China, spre exemplu tacâmuri, farfurii, casolete. În goana după cadouri, acestea pot fi mai atrăgătoare pentru familii, datorită preţurilor mici, însă pun probleme destul de mari pentru sănătate. „Conţin substanţe care pot provoca tulburări hormonale, pot duce la pubertate precoce, în cazul fetelor, afecţiuni ale testiculelor la băieţi, probleme de infertilitate în cazul adulţilor şi chiar cancer”, atrage atenţia profesorul Gheorghe Mencinicopschi de la Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
Un motiv în plus pentru a fi extrem de atenţi este reprezentat şi de faptul că în România nu există laboratoare bine dotate, unde aceste produse să poată fi controlate, în caz că apar probleme.
Chiar dacă sunt găsite substanţele potenţial toxice, medicii nu pot preciza cu exactitate cantitatea acestor substanţe dăunătoare. De altfel, Ministerul Sănătăţii a dedicat pe site-ul instituţiei o rubrică specială, intitulată „Materiale în contact cu alimentul, din China şi Hong Kong”, în care explică regimul special de import şi comercializare ale acestor produse pe teritoriul României. Printre altele, ultimele reglementări, în vigoare din august anul acesta, abilitează numai anumite puncte vamale pentru procesarea importurilor de produse din plastic, provenite din aceste ţări şi stipulează limitele în cate mărfuri de acest gen pot fi introduse în România.
Frumos colorate, dar cancerigene
Potrivit specialiştilor, jucăriile sunt făcute dintr-un grup de produse chimice utilizat pentru a face plasticul mai flexibil. Pe de altă parte, farfuriile, tacâmurile, casoletele frumos colorate conţin un nivel ridicat de poliamidă şi melamină, compuşi care pot deveni cancerigeni. „Aceste articole pentru bucătărie confecţionate din plastic pot conţine spre exemplu melamină, dar în laboratoarele noastre nu există metode prin care să putem depista substanţa. Dacă e cazul, trimitem către alte laboratoare din UE”, ne-a precizat Mariana Ionescu de la Institutul de Bioresurse Alimentare din Bucureşti.
Specialistul spune că în ultima vreme a testat biberoane provenite din China, dar că în cazul lotului testat n-au fost probleme.
„N-am găsit bisfenoli (n.r. – material restricţionat pe piaţa UE). Au fost chiar în regulă”, a spus Mariana Ionescu de la Institutul de Bioresurse Alimentare din Bucureşti.
În Germania, Spania, Ungaria, Franţa, Polonia sute de produse chinezeşti au fost interzise din cauza toxicităţii acestora. În România însă, 50% din piaţa de jucării este reprezentată de produsele chinezeşti. „Chinezii sunt cei mai productivi în materie de jucării şi aşa se explică prezenţa lor pe piaţă. Până acum n-am avut probleme cu jucăriile din China, pentru că le verificăm în detaliu înainte de a le achiziţiona. Pentru cei care nu sunt fani China avem şi produse din Marea Britanie, Germania, România”, spune Flaviu Pastor, reprezentantul Diverta în România.
Amenzi de un milion de lei
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a reluat în această perioadă controalele în domeniul comercializării jucăriilor, pentru a stabili dacă produsele care se vând pe piaţă pun în pericol sănătatea copiilor. La nivel naţional au fost verificaţi 667 operatori economici, iar 520 au fost găsiţi cu probleme. Astfel, s-au dat 603 sancţiuni şi 338 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproape un milion de lei.