19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialProfesorul de la Jean Monnet acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu...

Profesorul de la Jean Monnet acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă, cercetat în libertate

UPDATE. Profesorul de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul “Jean Monnet” din Bucureşti, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă, a fost eliberat şi va fi judecat în stare de libertate pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră.

Profesorul are interdicţie de a se apropia de liceu, de minoră şi de familia ei. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 1, însă procurorii pot face recurs.

—-

Profesorul de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul “Jean Monnet” din Bucureşti, acuzat că a întreţinut acte sexuale cu o elevă a fost deferit justiţiei, de către Parchetul Judecătoriei sectorului 1, el urmând a fi judecat în stare de arest preventiv.

Termenul de judecată în acest caz a fost stabilit pentru 10 februarie 2012, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, scrie Mediafax.

În 18 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă, pentru act sexual cu o elevă, a profesorului de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul “Jean Monnet” din Bucureşti, judecătorii admiţând contestaţia procurorilor faţă de decizia instanţei inferioare care apreciase că acuzatul poate fi cercetat liber

Profesorul de la Liceul “Jean Monnet” a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă din clasa a XI-a, în mai multe rânduri.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 5 noiembrie, că profesorul Dan Octavian Vişan poate fi cercetat în libertate, acestuia fiindu-i impusă însă interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.

Decizia a fost contestată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la Tribunalul Bucureşti (TB), unde un complet de trei judecători a hotărât emiterea unui mandat de arestare preventiv pe numele profesorului, pentru 29 de zile.

Eleva de la Liceul “Jean Monnet” s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.

Vişan a fost audiat şi reţinut în 4 noiembrie, iar sâmbătă a fost eliberat din arest, în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1.

Profesorul de sport era suplinitor, fiind venit de la altă şcoală la Liceul “Jean Monnet” de un an. El şi-a recunoscut fapta în faţa conducerii unităţii de învăţământ, context în care a şi demisionat.

Avocatul acestuia a susţinut că între profesor şi eleva care îl acuză de viol a existat doar o relaţie profesională şi că aceştia “nu au fost iubiţi”. În plus, avocatul a arătat că profesorul nu a cunoscut că eleva este minoră, “aceasta venind dintr-un sistem de învăţământ diferit, din Belgia”.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...
Ultima oră
Pe aceeași temă