31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialElevii NASA, premiaţi şi în România

Elevii NASA, premiaţi şi în România

Constănţenii au prezentat proiectele care le-au adus premiile I, II, III şi Marele Premiu la Houston.

Proiectele ştiinţifice ale elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, înscrişi la Centrul de Cercetări al Elevilor, au fost prezentate, săptămâna trecută, la Salonul Naţional de Creaţie şi Inventică pentru Tineret. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Târgului de carte „Gaudeamus”, având ca organizator principal Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.

Cinci dintre echipele mirciste care au cucerit laurii victoriei la competiţii organizate de NASA în acest an şi-au prezentat lucrările lor prin postere şi în format Power Point. Toate cele cinci echipe au cucerit premiul I la secţiunile „Creaţie tehnică” şi „Ştiinţe aplicate”, iar elevii au primit diplome, cupe şi medalii. Timp de cinci zile, mirciştii şi-au susţinut prezentările, foarte apreciate de public şi de specialişti.

„Calitatea proiectelor pe care le-au prezentat a fost deosebită. Ne-am dus cu locurile I, II, III şi Marele Premiu de la Houston. Foarte mult a fost apreciat aspectul inovativ. Proiectele elevilor noştri au fost apreciate pentru ideile noi aduse, care sunt fie inovaţii, fie invenţii”, ne-a spus profesorul coordonator al elevilor, Ion Băraru. Participarea constănţenilor la acest târg naţional a fost una remarcată de vizitatori, care s-au interesat de Centrul de Cercetări al Elevilor.

În plus, standul mirciştilor a fost vizitat de foşti elevi ai liceului. În prezent, Centrul de Cercetări al Elevilor numără peste 300 de membri, elevi dornici să (re)descopere, prin ideile lor inovatoare, spaţiul cosmic. Profesorul Ion Băraru a anunţat pentru mai departe un an şcolar plin de surprize, prin participarea elevilor la multe alte competiţii de staţii orbitale, dar şi prin diversificarea temelor de cercetare. Reamintim faptul că, de mai bine de zece ani, sute de elevi ai acestui liceu au performat la NASA, impresionând americanii şi lumea întreagă.    

 

Cele mai citite

Ce trebuie să știi despre polistirenul expandat: tipuri, proprietăți și utilizări pentru o izolație termică eficientă

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Fake news despre fântânile din curți: CNA a dispus eliminarea conținutului lansat de Claudiu Târziu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, marţi, informaţiile false distribuite de europarlamentarul Claudiu Târziu privind presupuse pedepse cu închisoarea pentru săparea unei fântâni...

Rusia respinge zvonurile despre o nouă mobilizare și anunță 200.000 de voluntari recrutați în 2026

Rusia respinge informațiile potrivit cărora ar pregăti o nouă mobilizare militară și susține că nu există, în acest moment, o astfel de necesitate.Moscova afirmă...
Ultima oră
Pe aceeași temă