22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăSpecialO baie romană, descoperită de arheologii tulceni

O baie romană, descoperită de arheologii tulceni

O baie romană din timpul împăratului Antoninus Pius a fost descoperită în satul tulcean Niculiţel, în urma unor săpături pentru realizarea fundaţiei unui siloz.

Primarul comunei Niculiţel, Florin Pascale, a declarat că descoperirea făcută în timpul săpăturilor pentru realizarea unei investiţii cu fonduri europene este o continuare a celei din urmă cu doi ani. „În noiembrie 2009, în locul în care am fi vrut să realizăm vestiarele pentru terenul de sport s-au descoperit trei coloane romane din timpul împăratului Antoninus Pius. Acolo se pare că ar fi fost una dintre extremităţile sitului. Spectaculoasă la descoperirea de acum este chiar infrastructura clădirii, respectiv sistemul de alimentare cu apă realizat prin apeducte construite din olane. Stâlpii cuptorului băii romane sunt de asemenea foarte bine conservaţi, ca şi o parte din pardoseala băii”, a afirmat primarul.

El doreşte ca administraţia să preia terenul pe care s-a făcut descoperirea pentru a pune în valoare situl arheologic. „Deocamdată valorificarea turistică a noii descoperiri este doar un vis. Teoretic, putem face acest lucru, dar practic procedura este de lungă durată”, a menţionat primarul comunei Niculiţel.

Studiile în teren continuă în prezent, ele fiind efectuate de o echipă a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale.

În urmă cu doi ani, în apropiere de locul în care s-a descoperit baia romană, în timpul unor săpături pentru realizarea unei săli de sport ale cărei lucrări erau finanţate de Guvern au fost descoperite bazele unor coloane romane, ceramică şi mai multe monede din timpul împăratului Antoninus Pius. Pentru realizarea sălii de sport s-a identificat un alt teren.

Pentru dezvoltarea turistică a localităţii Niculiţel, autorităţile au acordat sumele necesare îmbunătăţirii infrastructurii, drumul de acces în sat fiind transformat în „Drumul vinului”.  

Cele mai citite

VIDEO. Julian Assange a fost eliberat

"Julian Assange este liber", părăsind Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a...

Republica Moldova și Ucraina încep oficial negocierile de aderare la UE

Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, lansează oficial astăzi, la Luxemburg, negocierile menite să permită...
Ultima oră
Pe aceeași temă