11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăCPP, modificat: Judecătorii vor putea amâna motivarea cel mult 120 de zile...

CPP, modificat: Judecătorii vor putea amâna motivarea cel mult 120 de zile în cazuri excepționale

Propunerea legislativă, care a intrat pe 28 aprilie în circuitul parlamentar, este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).

Plenul şi-a însuşit raportul de admitere cu amendamente adoptat săptămâna trecută de Comisia juridică, astfel că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor sau 30 de zile – forma în vigoare a CPP) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor.

„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, potrivit unui amendament al  Comisiei juridice.

Senatorul USR PLUS Simona Spătaru susține că termenul maxim de 120 de zile pentru pronunţare şi motivare „asigură respectarea dreptului la un proces echitabil oricărei părţi dintr-un proces penal”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă