21 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialPrimele tricouri vândute la Fondul „U pentru Cluj"

Primele tricouri vândute la Fondul „U pentru Cluj”

Fundaţia Comunitară Cluj şi clubul de fotbal Universitatea Cluj au acordat, joi, primele tricouri câştigătorilor care au licitat pentru ele în scop caritabil. Astfel, cele 12 tricouri, copii ale celor folosite în 1919, au ajuns la opt suporteri ai Universităţii Cluj, printre care şi directorul executiv Cosmin Irimieş, care au licitat, în total, suma de 14.200 de lei.

„Mi-am propus să îi inspir şi pe alţii să se alăture iniţiativei noastre şi cred că e firesc să vină din partea clubului un asemenea exemplu, cred că e natural să fim noi cei care dau tonul. Sunt convins că, odată deschis acest drum, mulţi alţii ni se vor alătura atât în cea de-a doua etapă a licitaţiei, cât şi în campaniile şi acţiunile viitoare”, a declarat Irimieş, care a cumpărat, cu 2.000 de lei, tricoul cu numărul 3 purtat de către Cristi Pojar la meciul de inaugurare a Cluj Arena.

A doua licitaţie, până în 30 noiembrie

De altfel, această sumă a fost cea mai mare licitată pentru un tricou şi doar cele ale lui Claudiu Niculescu şi Zsolt Szilagyi au mai avut parte de asemenea „tratament”. „Contribuind la consolidarea „Fondului U pentru Cluj”, primii donatori ne-au confirmat faptul că oamenii răspund atunci când li se oferă ocazii credibile. Astfel, dorinţa de a se implica a venit ca o continuare firească şi o valoare adăugată pasiunii lor pentru „U” Cluj.

Datorită lor le putem oferi o şansă tinerilor care practică un sport, însă întâmpină dificultăţi materiale şi au nevoie de sprijin pentru a-şi acoperi diferite costuri, de exemplu, pentru deplasări sau echipamente”, a declarat directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Cluj, Simona Şerban. Suma obţinută în urma acestei licitaţii, împreună cu cea care se va aduna de la cealaltă licitaţie, ce se va încheia pe 30 noiembrie, va fi oferită spre finanţarea tinerilor sportivi, a organizaţiilor care gestionează proiecte adresate acestora şi şcolilor clujene.

 

 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Toamna astronomică deschide porțile spre ora de iarnă

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă, 26 octombrie, când ora 4.00 devine ora 3.00 Soarele se va afla pe ecuatorul...

Polul prospețimii: Orașul european care domină la capitolul aer curat

Agenția Europeană a Mediului a făcut o clasificare a orașelor cu cel mai curat aer, dar și a zonelor cu cele mai multe probleme...

Premierul Barnier, arhitectul unui nou capitol politic pentru Franța

Michel Barnier a dezvăluit echipa de guvernare, după luni de negocieri și tergiversări Președintele Macron l-a numit premier pe Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă