Că politicienii români fură „noaptea, ca hoții“ prin ordonanțe de urgență nu e tragic, e doar dramatic, ineficient pentru stat și obositor pentru cetățeni. Tragic, însă, e că politicienii români pregătesc o generație de urmași care fură de mici, ca hoții. Practic, vedem darwinism-ul la lucru în forma lui cea mai evidentă: pentru a prospera și a se feri de pericole, specia se adaptează nu doar prin metode mai sofisticate de furt, ci și prin precocitate.
Exemplul cel mai vizibil de adaptare a speciei politicianului român este vârful piramidei de putere a Tineretului Social-Democrat (TSD), unde s-a cocoțat un fel de Dragnea în mic. Dar nu doar din punct de vedere al funcției politice, ci, așa cum a scris RL acum două zile, și din punct de vedere al lăcomiei și procedeelor de evitare a transparenței. Gabriel Petrea este, de doi ani, șeful TSD și, până să fie numit în Guvern pe poziția de ministru pentru Consultare Publică și Dialog Social, era un nimeni pentru public.
Pentru publicul nepartizan, desigur. Altfel, pesediștii de prin sectorul 6 al Bucureștiului erau destul de obișnuiți cu figura lui de șoarece speriat. O poză cum nu se poate mai falsă: în spatele acestei aluri de ochelarist timid se ascundea, de fapt, un arivist rapace. Adoptat încă din studenție de către Ecaterina Andronescu, doctorul în chimie care înțelegea că, în politică, poți fi „garantat Vanghelie“, Petrea s-a ridicat la înălțimea așteptărilor: a dovedit naturalețea nesimțită ce se așteaptă de la un politician „popular“ conducând Uniunea Națională a Studenților din România și a demonstrat tupeu acceptând ca, la doar 25 de ani, în 2009, să se ocupe de cheltuirea fondurilor europene de către ditamai Universitatea Politehnică București.
Din acel moment (ce coincidență!), sute de mii de lei au început să circule înspre și dinspre Petrea. În 2011, la 27 de ani, oferea două împrumuturi, de 500.000 de lei în total, cu lejeritatea cu care fumătorii de un pachet pe zi dau câte o țigară oricui cere. Veniturile oficiale ale actualului șef al TSD nu au acoperit niciodată acordarea acestor împrumuturi (să ne înțelegem: la vedere, Petrea nu a câștigat nici jumătate din banii pe care i-a dat cu împrumut!), așa cum returnarea unuia dintre ele de către o firmă nu poate fi explicată, veniturile acelei firme (deținută chiar de către Petrea și beneficiară a unor fonduri europene în parteneriat chiar cu Politehnica) fiind mult inferioare sumei înapoiate.
Pentru un ochi antrenat în a citi declarații de avere, Petrea a dat toate semnalele că sume mari, fără justificare, au fost fiscalizate, sau aparent fiscalizate, într-un timp scurt pentru a da impresia dobândirii legale. Dar, deși e numai o impresie, e una atent lucrată, cu migală, în ani. E rodul unei experiențe de aproape 30 de ani de luptă a politicianului român cu instituțiile anticorupție. Este, practic, răspunsul evoluției în numele furtului. Iar numele acestui răspuns, azi, e Gabriel Petrea, tânărul politician îmbogățit până să împlinească 30 de ani numai datorită politicii.
P.S.: Consultare publică? Dialog social? Unde a fost consultarea publică înainte de adoptarea „noaptea, ca hoții“ a OUG 13? Unde este dialogul social pentru noua lege-minune a salarizării?
