Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi, la Craiova, comentând decizia Judecătoriei Sectorului 1 în procesul Băsescu-Patriciu, că preşedintele a lovit, în 2004, acel copil, liberalul precizând: „Mai tare, mai încet, mai la supărare, mai a înjurat copilul. Ştim aceste lucruri, ce Dumnezeu!”, transmite Mediafax.
Antonescu a comentat într-o conferinţă de presă la sediul PSD Dolj din Craiova, decizia Judecătoriei Sector 1, afirmând că Băsescu a lovit copilul la mitingul electoral din 2004.
„N-am de ce să comentez. Băsescu a lovit copilul, că doar a spus-o singur. Mai tare, mai încet, mai la supărare, mai a înjurat copilul. Ştim aceste lucruri, ce Dumnezeu!”, a declarat liderul PNL.
Antonescu a spus că decizia respectivei instanţe nu înseamnă că Băsescu nu a lovit acel copil.
„Despre proces în sine, nu cunosc dosarul. Nu mi se pare relevant decât să mai spun şi eu, să nu-nţeleagă lumea greşit, că dacă acest proces a fost câştigat de Traian Băsescu, în primă instanţă, asta nu înseamnă că Traian Băsescu n-a lovit copilul, sau că Patriciu sau altcineva au trucat filmul. Nu!”, a conchis liderul PNL Crin Antonescu.
Judecătoria Sectorului 1 a admis, miercuri, acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.
Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că nu-şi retrage afirmaţiile despre incidentul din 2004 cu Traian Băsescu pentru că a văzut evenimentele cu ochii săi, menţionând însă că regretă ieşirea publică din 2009, pentru că efectele nu au fost cele dorite.