15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportEden Hazard va fi operat și riscă să rateze EURO 2020

Eden Hazard va fi operat și riscă să rateze EURO 2020

Hazard tocmai revenise pe gazon după o pauză de trei luni, în urma unei leziuni la aceeaşi gleznă, la care s-a accidentat din nou pe 22 februarie, în cursul meciului cu Leganes.

Decizia de a se opera, luată împreună cu oficialii clubului madrilen, a venit după ce fotbalistul a fost consultat de mai mulţi specialişti. Hazard va fi însoţi în Statele Unite de Niko Mihic, şeful serviciului medical al clubului Real Madrid.

Potrivit cotidianul AS, în urma intervenţiei chirurgicale de la Dallas, Hazard va fi indisponibile între două şi trei luni, lucru care îi compromite serios şansele de a mai juca pentru Real Madrid în acest sezon, punându-i totodată în pericol participarea la EURO 2020.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă